În cadrul interviului, Maria Marinescu a vorbit şi despre relaţiile care au adus-o în atenţia presei, afirmând că nu o interesează ce publică tabloidele despre ea. Când Oana Roman a amintit de căsătoria cu Ion Ion Ţiriac, Maria Marinescu a spus: „A da, am uitat de asta. A fost o glumă”.
„Amândoi ştiam că nu e nimic pe termen lung. Cred că ne plictiseam amândoi”, a explicat ea motivul căsătoriei, adăugând că „a enervat atunci destulă lume”.
Maria Marinescu a luat într-adevăr pe toată lumea prin surprindere în momentul în care s-a căsătorit cu Ion Ion Ţiriac în 2007. Nunta a avut loc rapid, mireasa neavând timp nici să-şi pregătească o toaletă spectaculoasă. A apărut într-o rochie bej, elegantă, dar fără să aibă ceva special. Imediat după cununia civilă de la sectorul 1, mirii au plecat fiecare separat în maşina lui! A doua zi, după eveniment, au plecat pentru o săptămână în străinătate, în aşa-zisa lună de miere. S-au întors nefericiţi sau cel puţin aşa i-a surprins presa mondenă de la vfemea respectivă, iar la trei luni de la căsătorie au ajuns la divorţ.
Maria Marinescu a mai spus că este mulţumită de toate relaţiile pe care le-a avut, indiferent de durată şi de ce a comentat lumea. „După nici o relaţie nu am plecat cu nimic”, s-a referit ea la partea materială. „Nu ăsta era scopul relaţiilor mele. Din punctul meu de vedere, toate relaţiile mele au fost frumoase”.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_38d3790eea3e6305a7277da388468217.jpg)
În urmă cu doi ani, Maria Marinescu s-a căsătorit cu actualul ei soţ, Frank Collin, pe o pajişte din faţa unui castel în Franţa, iar de atunci este extrem de fericită, mai ales că pe lume a venit şi un moştenitor, chiar de Crăciunul anului trecut.

:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_55a89c6f8dbdd0c4a9539cfd02979cfa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_8b141049ac2f47fa75e1ccfd63ed34bf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_59c3daee9d81108c6ea54b8db032995f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_fee4bac7283cc44a7084ed1e93c7a2cc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_999e175933a470b82c5b6d229b44bb0d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_92faea3500008a52e02173a0ab434287.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_02cd2825a5f27dc7e95e1ef2fc6053af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_90e0dc84100198a5f4954ea0e989675c.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.