Mesajul Cristinei Bălan pentru gemenii ei, care au împlinit 12 ani. Toma și Matei au sindromul Down: „Vă rog să ne iertați pentru lipsa răbdării”

Comentează

Cristina Bălan a avut un mesaj emoționant cu ocazia aniversării de 12 ani a gemenilor ei, Toma și Matei, care au sindromul Down. În fața fanilor ei din mediul online, vedeta a făcut dezvăluiri neașteptate.

Pe 11 august, artista Cristina Bălan, câștigătoarea Vocea României și mamă a doi băieți, gemeni, cu sindrom Down, a transmis pe Facebook un mesaj emoționant cu ocazia aniversării celor 12 ani de viață ai fiilor săi, Toma și Matei.

„12 ani au trecut, doisprezece! Cu bune și cu mai puțin bune, cu iubire, dar și cu conflicte, așa cum e normal în orice familie. Dar întotdeauna a învins iubirea. Așa cum a învins, acum 12 ani, teama”, a scris artista.

Cu iubire au trecut peste toate obstacolele

Cristina a rememorat începuturile dificile, marcate de incertitudine și frică, dar și modul în care iubirea a depășit toate obstacolele: „Teama că nu știm ce va fi, cum veți fi, ce se va întâmpla cu noi, diagnosticul acela terifiant, prematuritate; sindrom și toate aceste lucruri necunoscute care ne îngrozesc pe noi, părinții, chiar și în situații tipice, darămite în situații ca a noastră”.

Artista a vorbit și despre diferențele care îi fac pe băieții săi atât de speciali și despre lecțiile pe care le primește de la ei zi de zi: „Voi sunteți din altă lume, iar nouă ne este dificil, uneori, să ne adaptăm la lipsa voastră de filtre și (pre)judecăți, așa cum avem noi, ca oameni obișnuiți. Dar primim, cu bucurie și smerenie, lecțiile pe care ni le dăruiți și vă mulțumim pentru că ne ajutați să fim mai buni!”.

În același mesaj, Cristina Bălan le-a adresat băieților săi și o rugăminte plină de sinceritate: „Și vă rog să ne iertați pentru lipsa răbdării, uneori, pentru momentele de oboseală și slăbiciune umană. Noi nu putem fi atât de curați și perfecți ca voi! Chiar sunteți o versiune mai bună a ființei umane. Una fără răutate, fără lăcomie sau ambiții nemăsurate.”

Mesajul s-a încheiat cu o declarație de dragoste profundă: „Astăzi vă spun LA MULȚI ANI, din toată inima și vă iubesc dincolo de cuvinte! La mulți ani, flăcăii mei, năzdrăvanii mei, sufletele dragi❣️”

Cristina Bălan a suferit de depresie

Cristina Bălan a devenit mamă în 2013, când a adus pe lume gemeni diagnosticați cu sindromul Down. De atunci, viața ei și a soțului s-a schimbat total, iar artista scoate acum la iveală amănunte mai puțin știute despre perioada grea din familia ei.

În 2013, după ce a devenit mama gemenilor care suferă de sindromul Down, Cristina Bălan a recunoscut că a suferit de depresie, pe care a reușit să o gestioneze, pentru a putea depăși perioada grea din viața ei.

„În 2013 am născut prematur, am aflat la naștere de diagnosticul crunt pentru ambii copii și am fost tratată cu multă neglijență și neomenie în spitalul unde am născut. Nu eram pregătită pentru cinismul cadrelor medicale. Nici pentru atitudinea de «nu mă deranja de la cafeluță» pe care multe asistente o afișează chiar și mămicilor aflate în situație dificilă, cum a fost cazul meu, cu gemeni prematuri și cu sindrom Down.

Dacă m-aș opri aici și deja ar fi suficient pentru o megadepresie. Dar după o lună de spitalizare, a urmat un an extrem de greu; m-am trezit ruptă de tot ce știam, toată viața mea de dinainte fusese pur și simplu smulsă și acum mă simțeam aruncată într-o lume tulbure, cu tot felul de balauri cu care să mă lupt. Cam așa se simte când ai un copil cu dizabilitate, parcă mai mereu porți o bătălie pentru ceva. Pentru drepturile copilului tău, pentru acceptare, integrare, pentru normalitate… Cunosc multe mame care au situații fel și fel, toate sunt luptătoare pentru copiii lor marginalizați. Nu e nimic romantic în toată treaba asta, e o realitate crudă.

Am reușit să depășesc depresia cu mare efort, conștient și susținut. Am vrut să o depășesc, am muncit să reușesc. Am depus efort să integrez, să vindec și să depășesc traume, chiar nu e simplu. Și vestea cea mai proastă e că nimeni nu poate ajuta pe cineva care nu vrea să se ajute singur. Nicio persoană aflată în depresie nu poate fi ajutată, nici măcar de cineva specializat, dacă nu decide să muncească cu sinele sau să facă un minimum de efort pentru introspecție și toate etapele care trebuie parcurse până la vindecare. Eu am căutat alinare în artă și sport.

Am făcut efortul de a mă urni până la sala de fitness, să fac asta regulat. Acest lucru reglează mult și obiceiurile culinare. Ca să nu-mi bat joc de munca depusă la sală, caut să mănânc cât mai sănătos și echilibrat (…)”, a mai spus artista pentru VIVA!.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ciprian Ciucu, primarul general al Capitalei
InterviuExclusiv
11:00
Ciprian Ciucu, despre războiul politic din București: „Nu m-au lăsat să-mi organizez propria primărie. Și azi avem un serviciu care se cheamă «Euro 2020»”
Imaginea prezintă un cuplu tânăr pozând împreună în aer liber, având în fundal un peisaj montan cu cabane de lemn și un râu.
10:22
Iubitul Valentinei, fata găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, s-a predat în Elveția. Ce au găsit anchetatorii pe salteaua din locuința sa
MONDEN
Alexandru Constantin
11:04
Alexandru Constantin și-a schimbat viața după ce a învins depresia:„Mi-am promis"
Oana Tomoiaga si Mirela Vaida la Asia Express
11:04
Reacția Mirelei Vaida după ce s-a certat cu Oana Tomoiagă la „Asia Express” 2026. „Nu rămânem nici cu amuletele, nici cu premiile, nici cu victoriile!”
POLITIC
siegfried-muresan-depunere-program-guvernare-parlament-26-septembrie (4)
Analiză
09:23
Prohodul Guvernului Mureșan, cântat din start de miniștri și lideri ai coaliției
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
28 sept.
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Ultimele știri
11:45
Cum primești pensie dacă ai lucrat în România și în mai multe țări din Europa. Ce trebuie să știi
11:38
O regiune din Spania caută noi locuitori și oferă până la 40.000 de euro celor care își cumpără sau construiesc acolo o casă. Pot aplica inclusiv românii
LiveText
11:27
Guvernul Mureșan, înaintea votului de învestitură. 10 miniștri sunt audiați marți, după ce patru au primit avize negative ieri
11:20
Avertismentul dat chiar de Anthropic înainte de listarea pe bursă a companiei: „Riscuri existențiale pentru omenire”
TRENDING
28 sept.
Traian Băsescu a tras concluzia despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu două zile înaintea votului din Parlament
28 sept.
Alai de nuntă, sancționat cu 87 de amenzi în Franța: 10.945 de euro și 242 de puncte retrase de pe permise
28 sept.
Horoscop 29 septembrie 2026. Gemenii au șansa de a rezolva probleme importante, cu condiția să-și asume cea mai mare parte a efortului necesar
28 sept.
Cum a fost surprinsă Simona Halep alături de iubitul ei, Dorin Mateiu. S-au sărutat în mașină
Foto: Sanador
11:42
Când problemele inimii au nevoie de evaluare și tratament în echipă
apus de soare peste Munții Făgăraș, Carpații Meridionali
11:16
Jurnaliștii britanici recomandă Carpații Meridionali drept alternativa europeană perfectă la Everest Base Camp
Iron Pillar, New Delhi, India
10:15
Un stâlp de fier din New Delhi, vechi de peste 1.600 de ani, a rezistat fenomenelor naturii fără să ruginească: „O dovadă vie a măiestriei Indiei”
Colaj un radar pe o stradă // indicator-viteza-70 km
09:29
O persoană a montat un indicator fals de limitare a vitezei: 400 de șoferi au primit amenzi în trei zile, în Germania
Vedere aeriană a orașului vechi din Tallinn, de la Turnul „Fat Margaret”, la apusul soarelui Estonia
09:19
Cel mai relaxant oraș din Europa pentru vacanțe în 2026. O capitală medievală a devansat destinațiile celebre
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
O dronă militară gri în formă de aripă triunghiulară zboară la joasă altitudine deasupra unei zone împădurite și a unui peisaj deluros. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
09:58
Fragmente de dronă au căzut în Insula Mare a Brăilei. Un martor a sunat la 112 după ce a văzut un incendiu
O hartă meteorologică a Europei ce indică variațiile de temperatură, evidențiind zone cu valori mai ridicate marcate cu roșu în Europa Centrală și de Vest și zone cu aer mai rece colorate în albastru în sud-estul continentului.
08:35
ANM a actualizat prognoza meteo pentru octombrie 2026. Cum va fi vremea în România, în următoarele 4 săptămâni
Imaginea prezintă partea inferioară a unui avion de vânătoare F/A-18 Hornet al Forțelor Aeriene Spaniole în timpul zborului pe cer.
08:00
Mesaj RO-Alert în Tulcea, după ce o dronă a fost detectată la nord de Isaccea, în apropierea graniței. Două avioane F-18 spaniole au fost ridicate de la sol
Călin Georgescu la Curtea de Apel București
07:49
Curtea de Apel judecă marți contestația DIICOT în dosarul de înșelăciune al lui Călin Georgescu: Procurorii cer arestarea sa preventivă
Poluare Bucureşti
09:00
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri