Delia a postat un filmuleț în care cadrele medicale stăteau în jurul actorului și încercau să-l liniștească. Lui Mihai Bendeac i s-a făcut rău la filmările „iUmor”.

Delia Matache l-a surprins pe comediant într-o filmare, în timp ce i se lua tensiunea. Acesta se uita îngrijorat și tăcut spre medici, așteptând să afle ce i se întâmplă.

Mihai Bendeac a avut nevoie de îngrijiri medicale la „iUmor”.  Actorului i s-a făcut rău

În urmă cu ceva timp, Mihai Bendeac a mărturisit că a învățat să trăiască cu depresia și că a trecut multe dintre testele la care aceasta l-a „supus” de-a lungul timpului.

„Nu, n-am reușit s-o înving, își arată colții destul de des, aș spune, dar cred că am învățat să trăiesc cu ea. Am învățat să nu mă mai sperii atât de tare atunci când apar episoadele de genul ăsta, dar nu pot să spun c-am trecut peste.

Cumva, fiecare om trebuie să se lupte singur cu depresia lui, să-și caute răspunsul pe diferite căi, în diferite luări de cuvânt, în diferite interviuri ale altora care au trecut prin treaba asta, dar cred că rezolvarea propriei depresii nu stă decât în soarta fiecăruia dintre cei care se lovesc de așa ceva”, a dezvăluit actorul pentru VIVA!.

Citeşte şi:

Școala a început fără ei. Tribut pentru 11 dascăli români morți în pandemie

Au atras clienții cu contracte la preț fix timp de un an pentru curent și gaze, apoi au dublat prețul. Explicațiile Restart Energy

Cum a folosit Valencia Inteligența Artificială pentru a zdrobi coronavirusul

Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
PARTENERI - GSP.RO
Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
BOMBĂ! Andreea Marin a făcut COVID-19. Vedeta TV a povestit tot prin ce a trecut ea, dar și ...
Playtech.ro
BOMBĂ! Andreea Marin a făcut COVID-19. Vedeta TV a povestit tot prin ce a trecut ea, dar și ...
Exclusiv. Românul pe care a fost testat un tratament revoluționar anti-Covid povestește experiența: ”Mă simţeam mult mai energic a doua zi”
Observatornews.ro
Exclusiv. Românul pe care a fost testat un tratament revoluționar anti-Covid povestește experiența: ”Mă simţeam mult mai energic a doua zi”
Horoscop 24 septembrie 2021. Scorpionii nu ajung la o înțelegere cu partenerul de cuplu, într-o problemă importantă
HOROSCOP
Horoscop 24 septembrie 2021. Scorpionii nu ajung la o înțelegere cu partenerul de cuplu, într-o problemă importantă
Nivelul anticorpilor la 6 luni de la vaccinare. Ce au descoperit cercetătorii
Știrileprotv.ro
Nivelul anticorpilor la 6 luni de la vaccinare. Ce au descoperit cercetătorii
ŞOC! A rămas GOALĂ la petrecerea fiului, ţinuta a cedat! Doamna naţiunii, foto interzis minorilor
Telekomsport
ŞOC! A rămas GOALĂ la petrecerea fiului, ţinuta a cedat! Doamna naţiunii, foto interzis minorilor
De ce au plantat cei de la brandul de apă plată Bucovina 3.000 de brăduți
PUBLICITATE
De ce au plantat cei de la brandul de apă plată Bucovina 3.000 de brăduți