Îndrăgitul comedian român, cunoscut pentru umorul său autentic și pentru numeroasele sketch-uri online, se bucură în prezent de un succes major în cinematografe. Noua sa comedie, „Moartea în vacanță”, în care este protagonist, a ajuns direct pe primul loc în box office-ul românesc, cu peste 83.000 de spectatori în prima săptămână de la lansare. Succesul de pe marele ecran contrastează însă puternic cu experiența din viața reală a lui Mircea Bravo.

Într-o încercare de a-și oferi un moment de relaxare alături de familie, acesta a plecat în vacanță în Palma de Mallorca împreună cu soția, fetița și soacra sa. Cu toate că planurile păreau bine puse la punct, în momentul în care au ajuns la cazare au avut parte de o surpriză neplăcută.

Surpriză neplăcută pentru Mircea Bravo în vacanță

Deși rezervaseră un apartament spațios, la destinație au descoperit că, de fapt, li s-a pus la dispoziție doar un studio cu două camere, dar fără perete sau uși între ele, iar baia, spre stupefacția tuturor, era complet lipsită de ușă.

Situația a fost extrem de incomodă, iar Mircea Bravo a descris experiența ca pe un adevărat coșmar, fiind practic imposibil să aibă intimitatea și confortul la care se aștepta. Așadar, dacă în filmul „Moartea în vacanță” Mircea Bravo reușește să stârnească râsul publicului cu întâmplări de vacanță și provocări amuzante, se pare că realitatea i-a oferit un scenariu neașteptat și plin de provocări.

Percheziții în Brașov, inclusiv la Bogdan Peșchir, cel care ar fi finanțat campania pe TikTok a lui Călin Georgescu
Recomandări
Percheziții în Brașov, inclusiv la Bogdan Peșchir, cel care ar fi finanțat campania pe TikTok a lui Călin Georgescu
mircea-bravo-s-a-casatorit-nunta-1Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11

„Moartea în vacanță”, noul film al lui Mircea Bravo

După succesul primelor două producții ale casei Bravo Films, „Mirciulică” și „Nuntă pe bani”, echipa condusă de Mircea Bravo și Cristian Ilișuan a adus pe marile ecrane o nouă poveste captivantă și plină de umor.

Filmul „Moartea în vacanță” este inspirat dintr-o întâmplare reală, povestită de unul dintre membrii echipei Bravo Films – și anume, o familie aflată în vacanță în Grecia se vede pusă în fața unei situații neașteptate: moartea subită a bunicii și decizia de a o transporta clandestin în România. Această poveste a devenit punctul de plecare pentru o comedie savuroasă despre cârdășie, moarte și speranța moștenirii unei averi.

Filmul îi urmărește pe Adrian, jucat de Mircea Bravo, Mihăiță, interpretat de Costel Bojog, și Patricia, care e jucată de Maria Popovici, în peripețiile lor pline de haz, pe măsură ce încearcă să intre în grațiile Rodicăi, interpretată de Mihaela Deceanu, o bătrână bogată și singură, în speranța că vor moșteni averea acesteia. Ceea ce urmează este o serie de situații comice și neașteptate, pline de contraste între tragicul morții și hilarul unor circumstanțe imposibil de evitat.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”
Știrileprotv.ro
Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Viva.ro
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Domnitorul român de care toți au uitat. Fiul lui Vlad Țepeș și unul dintre cei mai cruzi conducători, a fost ucis în Piața Mică din Sibiu
FANATIK.RO
Domnitorul român de care toți au uitat. Fiul lui Vlad Țepeș și unul dintre cei mai cruzi conducători, a fost ucis în Piața Mică din Sibiu
La 64 de ani, celebrul actor iubește din nou! Cine este actrița de 30 de ani, din Republica Moldova, cu care a fost surprins sărutându-se pe stradă
Elle.ro
La 64 de ani, celebrul actor iubește din nou! Cine este actrița de 30 de ani, din Republica Moldova, cu care a fost surprins sărutându-se pe stradă
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Unica.ro
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cine este Şerban Şuru, autoproclamat șef al Mișcării Legionare din România. A fost săltat de mascaţi, după omagierea lui Zelea Codreanu în pădurea Tâncăbeşti
Observatornews.ro
Cine este Şerban Şuru, autoproclamat șef al Mișcării Legionare din România. A fost săltat de mascaţi, după omagierea lui Zelea Codreanu în pădurea Tâncăbeşti
Horoscop 7 decembrie 2024. Vărsătorii se pot confrunta cu cele mai complicate variante de evoluție a unor parteneriate pe care se bazau
HOROSCOP
Horoscop 7 decembrie 2024. Vărsătorii se pot confrunta cu cele mai complicate variante de evoluție a unor parteneriate pe care se bazau

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI