Motivul pentru care Laura Cosoi și Cosmin Curticăpean au refuzat să participe la America Express: „Ne pare rău că nu am făcut-o”

 1 comentariu

Laura Cosoi și Cosmin Curticăpean sunt căsătoriți de 8 ani și împreună au trei fetițe superbe. Cuplul a primit propunerea de a participa la America Express, însă cei doi au refuzat.

Într-un interviu pentru CANCAN, Laura Cosoi a mărturisit că a primit propunerea de a participa la America Express împreună cu soțul ei, însă a fost nevoită să refuze. Actrița nu a putut participa la show din cauza fetițelor sale, care sunt prea mici să fie lăsate atât de mult timp în grija altor persoane. Cu toate acestea, Laura Cosoi și-ar fi dorit să încerce această experiență alături de Cosmin Curticăpean.

„Da, absolut, dar nu putem. Ne pare rău că nu am făcut-o înainte să avem copii. Atunci ni se părea că nu ni se potrivește. Și oricum, nu vom putea pleca amândoi de lângă copii, atâta timp. Dar nu știm cum va fi, pe viitor.”

„Cred că societatea s-a deplasat un pic, sperăm să revină”

Întrebați care este secretul relației lor, cei doi au răspuns imediat. „Eu aș spune iubirea. Că dacă nu e iubire, degeaba ne chinuim unul pe altul. Dar nu suntem perfecți”, a spus Laura Cosoi, în timp ce Cosmin Curticăpean a completat: „Eu sper că nu suntem de invidiat, ca și cuplu. Model este, poate, prea mult spus. Noi facem lucruri naturale. Modul cum se construiește o familie are la bază niște valori pe care noi le avem impregnate cumva în ADN. Cred că societatea s-a deplasat un pic, sperăm să revină. Nu cred că suntem o excepție”.

Actrița consideră că timpul petrecut în doi este foarte important, astfel că încearcă să nu își neglijeze soțul, chiar dacă are un program foarte încărcat. Cosmin Curticăpean este de aceeași părere precum partenera sa.

„Mai reușim. Dar și dacă concepi că romantismul se face doar în doi, atunci e complicat. Dacă găsești o soluție inovatoare în care să fii romantic și în mai mulți, adică și cu copiii, atunci e ok. Cineva îmi zicea, chiar în această dimineață, că la un moment dat o să vină și liniștea, când cresc copiii.”

Ca în orice cuplu mai există opinii în contradictoriu, însă întotdeauna Cosmin Curticăpean este cel care cedează primul.

Laura Cosoi recunoaște că are un program foarte încărcat, iar viața cu trei copii nu este deloc ușoară. Acrița a povestit cum arată o zi normală din viața ei. „Începe foarte devreme, evident, cu haosul de dimineață. Copiii schimbați, hrăniți, trimiși la grădiniță sau la creșă. Apoi eu pornesc spre repetiții, pentru lungmetrajul în care joc. În general, când luăm copiii, deja suntem istoviți. Dar seara ne dedicăm timp fetelor.”

Laura Cosoi, detalii din căsnicia cu Cosmin Curticăpean

Laura Cosoi și Cosmin Curticăpean sunt căsătoriți din 2015 și au împreună trei fete, pe Vera, Rita și Lara. Actrița a făcut recent dezvăluiri despre căsnicia ei și despre felul în care soțul ei s-a schimbat în timp față de ea.

„Lui nu îi place când mă machiez. Este genul de om care nu este cu make-up-ul, îi place să fiu naturală. E altfel. Dar nu în asta constă totul. Dacă în trecut poate că îmi demonstra iubirea într-un fel, că făceam ceva special împreună, îmi aducea flori, îmi făcea un compliment sau o declarație de dragoste, în prezent îmi declară iubirea având grijă de copii dimineața, dacă se trezește, ducându-i la grădiniță.

Mi se pare că limbajul iubirii are foarte multe forme, se transformă de fiecare dată, în funcție de nevoi. Așa simt că mă iubește, când se gândește că poate aș mai vrea să dorm puțin”, a declarat Laura Cosoi pentru ego.ro.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    DanCraciunescu 03.01.2024, 12:36

    Au bani. Nu ii intereseaza..

ALTE ȘTIRI
Imaginea surprinde traficul bară la bară și poluarea aerului cauzată de emisiile de eșapament ale mașinilor
19:13
Bucureștiul, cea mai poluată capitală din UE. PMB propune interzicerea accesului de la 1 noiembrie 2027 a peste 80 de mii de mașini în zona centrală
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
16:47
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune prima-doamnă despre pericole
MONDEN
Elena Ionescu In Oglinda Kanal D2
17:53
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
17:27
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
17:54
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
18:34
Dominic Fritz insistă cu alegerile anticipate și anunță că USR va intra la guvernare cu o singură condiție
Ultimele știri
20:31
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
19:35
Un bărbat din Cluj a fost arestat preventiv după ce a comis șapte furturi în câteva zile. Paguba depășește 100.000 de euro
19:26
5 Știri Imobiliare.ro Finance: Apartamentele se vând mai lent, dar construcțiile accelerează. Weekendul acesta, găsești cele mai bune oferte de credit ipotecar la Salonul Imobiliar București
19:13
Bucureștiul, cea mai poluată capitală din UE. PMB propune interzicerea accesului de la 1 noiembrie 2027 a peste 80 de mii de mașini în zona centrală
TRENDING
07:30
Cine transmite Polonia - România. La ce oră începe meciul din Liga Națiunilor la TV pe 2 octombrie 2026
Analiză
12:57
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
11:47
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Castraveți bulgărești
13:01
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
12:43
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop scorpion pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Scorpion. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop leu pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Simona Halep reziliază contractul cu AnimaWings după ce compania aeriană a cerut insolvența. Sursă foto: Andrei Crăițoiu /GSP
16:17
Simona Halep, decizie radicală după ce compania aeriană AnimaWings a cerut intrarea în insolvență
Exercitiu Mobilizare MOBEX
16:06
10.000 de bărbați din București și Ilfov, cel mai tânăr având 43 de ani, sunt convocați, de pe 5 octombrie, la un exercițiu de mobilizare
Peste 4.000 de comercianți români și-au extins afacerile pe piețele din Bulgaria și Grecia prin intermediul platformei de comerț electronic Trendyol
15:00
Românii, motorul Trendyol în Balcani: o treime din vânzările din Grecia și Bulgaria vine de la cei 4.000 de comercianți din România
Protest antiguvernamental „Asta nu e Moscova” la Sofia, Bulgaria – 28 septembrie 2026
Exclusiv
13:00
Cum a trecut Bulgaria prin șapte rânduri de alegeri anticipate și a supraviețuit economic. Explicația lui Silviu Cerna, fost membru în consiliul de administrație al BNR
Nicusor Dan
Analiză
17:00
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
14:54
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
14:43
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
06:55
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!