Nadine a povestit cum a ajuns la orfelinat: „M-a târât până acolo, deși tot drumul am implorat-o, urlând, să nu mă ducă”

Chiar dacă acum are 45 de ani, Nadine încă are amintiri cu mama ei. Avea doar 6 ani când a pierdut-o, dar nu a uitat-o. „Țin minte că alergam în întâmpinarea ei când venea de la serviciu. Țin minte îmbrățișările din mijlocul străzii și mai țin minte că o rugam să mă lase să îi duc geanta până acasă. O puneam și eu pe braț, ca ea, fălindu-mă cu asta în fața celorlalți copii. Acestea fiind amintirile trupului.

Ființa din mine a rămas în contact cu Ființa mamei mele, întâlnindu-ne adesea pe alte frecvențe ale creierului. Trupului îi este dor de ea, Ființei din mine nu, deoarece pentru ea nu s-a întâmplat separarea. Totodată, cu mintea de acum înțeleg etichetele pe care le punem situațiilor de viață și felului în care creierul se raportează la ele.”, a mărturisit ea.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Întrebată cum a ajuns la orfelinat, Nadine a explicat că bunica ei a dus-o acolo. Ea nu a vrut deloc, dar nu a reușit să o convingă pe femeie să nu facă asta. „Nu a fost nevoită să mă ducă la casa de copii. A făcut-o pentru că așa îi era mai simplu. Am conștientizat tot. M-a târât până acolo, deși tot drumul am implorat-o, urlând, să nu mă ducă. Omul care am fost a judecat-o aspru și a comparat-o cu ce ar fi făcut alții. Omul care sunt azi înțelege că acea femeie a făcut atât cât a știut și cât a putut.

Recomandări

Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”

Este nedrept să comparăm oamenii. Curajul, demnitatea, puterea sunt haruri pe care toți le avem, dar nu toți reușim să le activăm. Și nimeni nu trebuie pedepsit pentru asta. Ea nu a reușit în viața asta să și le activeze. Poate va alege să se întoarcă și să mai încerce o dată.”, a mai spus ea pentru viva.ro.

Întrebată și ce amintiri are de la centrul de plasament în care a crescut, Nadine a povestit cu emoție că nu a uitat nici prima zi, nici cele care au urmat după.

„Din prima zi de orfelinat, a început destructurarea mea ca om. Destructurare pe toate palierele: emoțional, intelectual, cognitiv… Unghiul din care privesc lucrurile acum mă face însă să fiu recunoscătoare pentru acele experiențe, pentru că, în sfârșit, am priceput de ce le-am experimentat. Și anume, m-am întrebat deseori care este noima nașterii mele, ca om negru, într-o țară de albi, în comunism, în sărăcie etc.

Și trec anii, îmi fac asociație nonprofit, fac ateliere în zona rurală cu copiii despre cum să dezvoltăm o viziune asupra vieții și un plan care să ne ducă la prosperitate și calitate a vieții, întâlnesc copii de romi sau români care îmi spun că nu vor reuși vreodată, în ciuda argumentelor mele, pentru că ba sunt prea negri, ba au râie și păduchi, ba sărăcia nu îi lasă nici măcar să ajungă până la școală. Și atunci sunt momentele când pricep de ce știu în fiecare celulă din mine ce înseamnă să-ți fie teamă că ți se vor vedea păduchii din cap, că vei fi scos din școală pe perioadă nedeterminată din cauza scabiei.

Recomandări

Mircea Geoană, când ocupa funcția de ministru de externe, l-a angajat pe Călin Georgescu drept consilier personal

Și atunci pot face schimb de „experiențe cu puiul de om și să-i spun că, chiar și așa, tot va reuși. Copilul mă crede… Simt cum devin o cârjă pentru o bucățică din drumul lui pe această lume. Atunci mă pricep și le pricep pe toate. Mi-am înțeles rolul și destinul. Sunt în pace! Sunt recunoscătoare că am primit eu această misiune, pentru că pot să o duc.”, a încheiat Nadine, care a luat Bac-ul la 44 de ani.

Urmărește-ne pe Google News