Cameron Reagan, 31 de ani, nepotul fostului preşedinte al Statelor Unite, Ronald Reagan, a fost ridicat cu forţa din casa părinţilor din Van Nuys, California, în această dimineaţă.
Butonul de panică instalat în casă a fost apăsat, nu se ştie de către cine, în jurul miezului nopţii de miercuri spre joi. Poliţia a reacţionat imediat, iar când au ajuns la reşedinţă l-au găsit pe Cameron Reagan, sub influenţa alcoolului şi foarte recalcitrant. Ofiţerii au spus că acesta striga la ei, le cerea nume şi i-a împins, motiv pentru care l-au condus la secţie. Cauţiunea pentru eliberarea sa a fost stabilită la 10.000 $.
Nepotul fostului preşedinte american nu pătează pentru prima oară numele familiei. În 2001 a mai fost arestat pentru că ar fi spart o maşină, după care asupra sa a fost găsită o pungă cu marijuana. A fost obligat atunci să urmeze programe pentru detoxificare şi de control al furiei.