Bruneta a trecut peste povestea cu iz de amantlâc și se bucură de tot sprijinul soțul ei, în această perioadă, în care participarea la emisiunea „Dansez pentru tine” îi „mănâncă” foarte mult timp și energie.
„Zsolt mă susține din fața televizorului și îmi trimite sms-uri. Dacă nu era totul bine acasă, nu făceam față aici, la ‘Dansez’. În weekend vine și ne ajută cu cumpărăturile și nu numai. Dacă micuții ar fi fost la Miercurea Ciucu, aș fi cedat nervos. Zsolt știe că atunci când sunt foarte ocupată am nevoie de sprijinul copiilor foarte mult”, a spus Nicoleta Luciu pentru emisiunea „Poveștiri de noapte”, difuzată sâmbătă, la „Acasă TV”.
Nicoleta Luciu (32 ani) și Zsolt Csergo (39 ani) s-au căsătorit în aprilie, după 7 ani de relație. Cei doi au împreună 4 copii: trei băieți și o fată.
Vă reamintim că mariajul Nicoletei Luciu cu Zsolt Csergo a trecut prin grele încercări, luna trecută, după ce în presă au apărut imagini în care omul de afaceri se sărută cu instructoarea de finess Kinga Sebestyen, pe care, mai apoi, o lovește.

Jucătorul român care l-a fermecat pe Mihai Bendeac: „Mie mi-a plăcut !”
PARTENERI - GSP.RO
Jucătorul român care l-a fermecat pe Mihai Bendeac: „Mie mi-a plăcut !”
Medic infecționist, semnal de ALARMĂ pentru cetățeni. Ce riscă să pățească persoanele care s-au imunizat împotriva Covid-19
Playtech.ro
Medic infecționist, semnal de ALARMĂ pentru cetățeni. Ce riscă să pățească persoanele care s-au imunizat împotriva Covid-19
VIDEO O fetiţă de 6 ani din Iaşi, traumatizată de prieteni: au ucis un pui de păsare şi au forţat-o să se uite cum se joacă fotbal cu cadavrul
Observatornews.ro
VIDEO O fetiţă de 6 ani din Iaşi, traumatizată de prieteni: au ucis un pui de păsare şi au forţat-o să se uite cum se joacă fotbal cu cadavrul
Horoscop 12 iunie 2021. Peștii au ocazia să ajungă la concluzii deosebite despre valoarea eforturilor depuse
HOROSCOP
Horoscop 12 iunie 2021. Peștii au ocazia să ajungă la concluzii deosebite despre valoarea eforturilor depuse
Ce va trebui să faci ca să poți ieși din țară de la 1 iulie. Toți românii trebuie să știe asta
Știrileprotv.ro
Ce va trebui să faci ca să poți ieși din țară de la 1 iulie. Toți românii trebuie să știe asta
BOMBĂ! Cine vor fi naşii la nunta Simonei Halep. Darul va porni de la 300 de euro
Telekomsport
BOMBĂ! Cine vor fi naşii la nunta Simonei Halep. Darul va porni de la 300 de euro
Pregătește-te pentru vară cu Collagen Skin Booster (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Pregătește-te pentru vară cu Collagen Skin Booster (PUBLICITATE)