Într-una dintre probele competiției, blonda cu sâni imenși și picioare interminabile a defilat pe scenă într-o rochiță  roșie, din mătase, care i-a lăsat la vedere o parte din zona intimă. Deși purta bikini, aceștia erau atât de minusculi, încât abia se puteau observa, iar mulți dintre cei aflați în public s-au întrebat unde și-a lăsat chiloții transsexualul.

Povestea Jennei Talackova

Jenna Talackova, în vârstă de 23 de ani, a devenit cunoscută, luna trecută, după ce a fost eliminată de la concursul Miss Universe Canada, pentru că s-a descoperit că s-a născut bărbat și a devenit una dintre cele mai sexy femei abia după câteva intervenții chirurgicale.
Ulterior, aceasta a fost reprimită în competiție datorită unei campanii intense a unor organziații pentru apărarea drepturilor omului și a peste 20.000 de oameni care au semnat o petiție online, pentru acceptarea ei. Astfel, Jenna, care a suferit la 19 ani operație de schimbare de sex, iar în prezent este mai femeie decât multe alte doamne şi domnişoare, s-a numărat printre zecile de concurente care râvnesc la coroana renumitului concurs de frumusețe, Miss Universe.
Dacă nu am fi știut, nu am bănui nici măcar o clipă că Jenna Talackova s-a născut bărbat
Foto: Hepta

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.