Asta, deoarece a fost suspectă de cancer şi a fost nevoită să treacă singură prin această încercare. „Eu, când a fost Alin arestat, am fost suspectă de cancer. A fost foarte greu. Nu am mai spus asta până acum. Am făcut un tratament naturist, ceva vegan. Am repetat apoi analizele de patru ori şi am fost bine”, a povestit Cristina Spătar, la Kanal D, cu ochii în lacrimi.

cristina_07

Cântăreaţa a vorbit şi despre relaţia pe care o are acum cu soţul ei, lăsând să se ânţeleagă că, din iubire pentru el şi pentru copii, preferă să închidă ochii la escapadele lui.

„Eu merg mai departe, încerc să mă focusez pe copii, ei sunt cei mai importanti. Eu nu o să divorţez, el nici atât nu vrea asta. Am fost la un preot şi mi-a spus să nu divorţez, să nu renunţ, să îmi duc crucea. Am fost sfătuit să merg la o biserică unde se desfac farmece. Soţul meu s-a schimbat brusc…

Eu sunt mai linistită, noi vorbim în casă, suntem ok. El la club, eu la biserică. Eu îmi doresc o relaţie frumoasă şi Alin şi să ne creştem copiii frumos împreună. Sper să rămânem până la sfârşit împreună, eu consider că ne înţelegem. Nu ştiu cât este el de corect, dar eu îl iubesc”, a mai declarat cântăreaţa.

 

Vezi subiectele la matematică de la Bac 2026 și subiectele la istorie de la Bacalaureat!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.