Cântăreţul are un punct slab: copiii. În preajma lor este şi el copil: strigă, bate din palme, râde, se joacă. Aşa s-a purtat ieri seară, la avanpremiera mini-seriei animate ”Dincolo de hotarul grădinii”. ”Nu are personalitate şi face mereu ce i se spune”, a afirmat Beatrice despre Alex Velea chiar în timpul vizionării mini-seriei lansate de Cartoon Network. Cântăreţul nu s-a supărat la auzul acestor cuvinte ce i-au fost adresate şi asta pentru că era doar o replică din desenul animat în care i se face auzită vocea. ”Este pentru prima dată când pun voce pe un personaj animat. A fost o provocare. A trebuit să înţeleg foarte repede personajul şi să mă transpun, să intru în pielea lui Wirt, să fiu natural și să nu las impresia că intepretarea e una forţată”, a declarat Alex Velea.
”Dincolo de hotarul grădinii” este povestea a doi frați, Wirt (voce Alex Velea) și Greg, care se trezesc pierduți în Necunoscut, o pădure misterioasă în derivă. Cu ajutorul Pădurarului înțelept și al lui Beatrice, o mierlă albastră, Wirt și Greg trebuie să călătorească prin ciudatul tărâm, în speranța că vor găsi drumul spre casă. Mini-seria va avea premiera luni, 6 aprilie, de la 19:05 la Cartoon Network.

Dincolo_de_hotarul_gradinii_01.jpgIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.