Madonna este cea care, aproape de fiecare dată își scoate la iveală sfârcul sau fesele, de ”amorul artei”. Iar cel mai recent astfel de gest a avut loc în timpul unui concert pe care l-a susținut în statul Nevada, la Las Vegas.
Îmbrăcată într-un costum tip școlăriță, dar cu o fustă mult prea scurtă, Madonna s-a aplecat la un moment dat, lăsând să se vadă chiloții roșii și … fesele. Deși sunt tonifiate, în urma numeroaselor exerciții la sală, artista nu mai are fundul cu care făcea furori pe când cânta ”Vogue” sau ”Like a virgin”. Tocmai de accea, ar trebui să nu și-l mai expună când îi este lumea mai dragă, și asta pentru că nu dă prea bine pentru spectacol. Nu de alta, dar nimeni nu-și dorește să vadă un posterior care a pierdut lupta cu gravitația, fie el și al Madonnei.
Nu mai e O TINERICĂ, dar ÎȘI SCOATE FUNDUL pe SCENĂ! POZIȚIA RESPINGĂTOARE a celei mai controversate DIVE! FOTO

Foto: Hepta

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Intrăm într-o nouă eră pe plan internațional”. Anunțul lui Emmanuel Macron e îngrijorător! Ce avertisment a transmis Președintele Franței. A vorbit clar și despre România
Unica.ro

Minerva vorbea adesea despre fiul doborât de o boală necruțătoare la doar 17 ani, însă puțini știu câți copii avea, de fapt. Povestea neștiută, mulți au rămas impresionați de gestul pe care îl făcea
Viva.ro

Zilele trecute au împlinit 8 ani de relație, dar puțini i-au văzut în ziua nunții! Cum a arătat mireasă Romina Gingașu, la brațul magnatului Piero Ferrari. Nuntă discretă în Capri, tort cu portocale, Al Bano pe scenă
Libertateapentrufemei.ro
Zilele trecute au împlinit 8 ani de relație, dar puțini i-au văzut în ziua nunții! Cum a arătat mireasă Romina Gingașu, la brațul magnatului Piero Ferrari. Nuntă discretă în Capri, tort cu portocale, Al Bano pe scenă
JD Vance susține că un grup de pro-ucraineni i-a speriat fiica: „O persoană de rahat”
Adevarul.ro
JD Vance susține că un grup de pro-ucraineni i-a speriat fiica: „O persoană de rahat”
IMAGINI RARE de la nunta din Las Vegas a Amaliei Năstase cu Răzvan Vasilescu. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu 8 ani și au avut o ceremonie inedită. FOTO
Elle.ro

Așa tort sigur n-ai mai văzut! Îmbrăcată într-o rochie cu pene și cristale, Bianca Drăgușanu și-a sărbătorit cea de-a 43-a zi de naștere. TORTUL vedetei a atras toată atenția însă! Uite de ce! FOTO

Coincidenţă macabră. Doi frați au murit în accidente aproape identice, la doi ani distanță, pe aceeași șosea din Austria
Observatornews.ro
Coincidenţă macabră. Doi frați au murit în accidente aproape identice, la doi ani distanță, pe aceeași șosea din Austria
Horoscop 9 martie 2025. Berbecii simt nevoia să se așeze, să se gândească mai mult la propria viață și să creioneze decizii mai înțelepte
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI