Delirul de grandoare al lui Donald J. Trump, autointitulatul „geniu foarte stabil”. Opiniile specialiştilor clinicieni 

Am citat din petiţia psihologului clinician John Gartner, care – când nu se împliniseră încă 100 de zile din primul mandat al lui Donald J. Trump – ralia 25.000, apoi încă 41.000 de colegi de breaslă, ca să avertizeze asupra pericolului reprezentat de preşedintele în funcţie. (Semnale de alarmă mai trăsese dr. Gartner şi în campania electorală).

La sfârşitul lui septembrie 2017, a apărut volumul de comunicări ştiinţifice intitulat „Cazul periculos al lui Donald Trump. 27 de psihiatri şi experţi în sănătate mentală evaluează un preşedinte”, volum coordonat de  psihiatrul legist de la Yale, doamna Bandy X. Lee. (Între autori figura şi dr. John Gartner). La vremea respectivă am tratat pe larg subiectul.  

Mi-au rămas atât de bine înşurubate în minte evaluările clinice de atunci, încât – în timpul speech-ului către Congres şi, mai pregnant, în această noapte, urmărind delirul de grandoare revărsat de autointitulatul „geniu foarte stabil”, Donald Trump, asupra palestinienilor din Gaza – pe ecranul minţii mele se derulau judecăţile medicale ale specialiştilor.  

Autorii descriau – repet: atunci, în septembrie 2017 – caracterul narcisist al preşedintelui Americii, „trăsăturile sociopate”, „o formă persistentă de rupere de realitate”.

Dr. John Gartner a revenit la începutul anului trecut, descriindu-l pe Trump ca pe un om care „crede că are un fel de puteri asemănătoare lui Dumnezeu” (definiţia clinică a megalomaniei) şi analizându-i tulburările de personalitate.

Problema este că aşa-numita Regulă Goldwater (numele unui candidat la preşedinţie din 1964, care a acuzat că i-a fost lezată demnitatea, punându-i-se diagnostice publice) ridică o problemă etică legată de diagnosticele la distanţă. Asociaţia Americană de Psihiatrie (American Psychiatric Association – APA) a calificat drept demers lipsit de etică acela de „a oferi o opinie profesională despre un individ, bazându-te pe informaţii publice şi fără a-l examina personal”. APA a urmărit ca astfel de suferinzi să nu fie stigmatizaţi social, fără însă a lua în calcul că unii dintre aceştia ar putea ajunge în funcţii de care poate depinde o ţară  sau o lume întreagă.

Cei 27 de specialişti care au alcătuit volumul „Cazul periculos al lui Donald Trump…” îşi susţin evaluările publice prin faptul că, fiind vorba despre preşedintele Statelor Unite sau de oricare alt demnitar cu însărcinări importante, opinia lor clinică slujeşte securităţii naţionale. Şi, cum argumenta dr. James Gilligan, „problema nu e dacă preşedintele Donald Trump e bolnav mintal, ci dacă e periculos. Periculozitatea nu e un diagnostic psihiatric”. În cazul Trump, au conchis atunci specialiştii – judecată de valoare valabilă şi astăzi – „datoria de a avertiza înlocuieşte neutralitatea profesională”.

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE