Un film surprins la unul dintre concerte arată însă cât de bine se distrează americanii pe manele, chiar dacă nu înţeleg versurile. Deşi concertul la care a fost filmată scena a fost unul dedicat românilor de peste Ocean, la show s-au distrat şi câţiva americani, printre care şi o femeie, pasionată se pare de ritmurile lui Liviu Guţă.
Pe imagini se poate vedea cu femeia dansează dezlănţuită şi chiar încearcă să îl imite pe cântăreţ. Distracţia atinge cote maxime când cei doi îngenuchează unul în faţa celuilalt pentru că Liviu încerca să o facă pe petrecăreaţă să intre şi mai mult în atmosferă şi să cânte alături de el.
Urmăreşte mai jos clipul filmat de unul dintre cei care s-au distrat la respectivul concert: