Mihaela Rădulescu s-a întâlnit la Monaco cu una dintre cele mai mari personalităţi ale României. Este vorba despre nimeni alta decât marea gimnastă Nadia Comăneci.
Diva de la Monaco este un mare fan al renumitei sportive şi se emoţionează de fiecare dată când stă faţă în faţă cu aceasta, după cum a mărturisit şi pe pagina sa de Facebook.
„In copilărie, aveam pe pereţii camerei mele toate posterele cu ea. Mi-a fost singurul idol şi am plâns, ca mulţi dintre voi, la Montreal şi….în atâtea alte momente extraordinare ale vieţii acestei mari campioane – Nadia Comăneci.
Şi astăzi o consider cel mai puternic simbol feminin al României. De nişte ani buni, am avut ocazia să ne împrietenim – tremur de emoţie, real, de câte ori vorbesc cu ea. Nu mi se întâmplă cu nicio altă fiinţă.
Astă-seară am petrecut câteva ore împreună, la cocktailul de instalare a noului consul onorific al României, la Monaco. Iar acum tocmai am ieşit de la o cină cu ea, cu Ilie Năstase, Ion Ţiriac şi alţi prieteni.
Sunt o norocoasă, am stat din nou la masă cu ….o pagină de istorie …. În fotografie e şi Antoaneta Mihordea, prietena mea, iar pozele sunt făcute de….Ilie Năstase:)”, a explicat Mihaela Rădulerscu pe site-ul de socializare.
Citeşte şi: Mihaela Rădulescu, FĂRĂ PIC DE MACHIAJ! „Aşa aş vrea să mă cunoaşteţi, DUPĂ CE M-AŢI VĂZUT ATÂŢIA ANI DIVĂ” | FOTO ÎN ARTICOL

Răduleasca îşi repară dinții! Iată detaliul care a dat-o de gol!

REACŢIILE FANILOR după ce le-au văzut pe TEO şi RĂDULEASCA! | FOTO


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.