Lora este una dintre cele mai de succes cântăreţe de pe scena muzicală autohtonă.
Recuperată în urma operaţiei pe care a suferit-o recent la o clinică din Turcia, după ce a fost diagnosticată cu tumoare pe uter, senzuala blondă a revenit şi pe scenă, cu un concert de zile mari la mare.
Artista a cântat în clubul Princess din Mamaia, care a fost ticsit de lume. Primii care s-au înghesuit să o vadă pe Lora performând pe scenă au fost copii şi adolescenţi, strânşi ciorchine lângă podium.
Cea mai tare fază surprinsă de fotoreporterii Libertatea la concertul Lorei de la mare a fost cea în care o fetiţă a rămas cu gura căscată, la propriu, în momentul în care Lora, care s-a tot zbânţuit pe scenă. Artista s-a aplecat destul de mult, rochiţa scurtă pe care o purta i s-a ridicat în spate şi astfel puştoaica a avut vedere directă la chiloţii idolului ei.
O puştoaică A RĂMAS CU GURA CĂSCATĂ uitându-se SUB ROCHIA LOREI!  | FOTO
Fetiţa a fost atât de uimită de priveliştea pe care o avea în faţa ochilor încât a rămas cu gura căscată şi privirea aţintită la posteriorul Lorei câteva momente bune.
Lora a fost într-o formă foarte bună şi a făcut un spectacol de zile mari, spre bucuria admiratorilor ei veniţi în număr mare să o vadă şi să o audă cântând.
Citeşte şi:
Cu ce bărbat s-a îmbrăţişat LORA în miez de noapte! | FOTO
Lora: “M-am măritat pentru că aveam nevoie de buletin de Bucureşti”
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.