„Atâta muncă la câmp, ca la Nea Mărin, am mai făcut doar pe vremea lui nea Nicu, la munci patriotice. Doar că atunci, paradoxal, nu se lăsa cu bătaie. Mi-am dat seama că cel mai rezistent popor, care ține la tăvăleală oricât, e cel japonez. Bietul Riki! A fost o ediție-durere!”, a declarat Mihai Găinușă.

„După Asia Express, încă mai simțeam nevoia de puțină adrenalină, aşa că am acceptat cu mare drag invitația la Poftiți, mai ales că față de ce am văzut până acum la TV, sezonul acesta se axează pe competiția dintre echipe.

492508835_753387987020010_4552038934865437596_nIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Genul meu de experiență :) Eram și foarte curioasă să îl cunosc pe Nea Mărin și am avut un pic de emoții în ceea ce privește colaborarea noastră, dar am descoperit un om plin de viață, molipsitor de energic și foarte implicat în fiecare lucru pe care îl face.

A fost o săptămână în Deltă cu de toate și mult mai multă muncă decât mi-am imaginat. Am ajuns în locuri incredibil de frumoase, am cunoscut oameni minunați şi am avut multe activități ce mi-au fost străine până acum. Am muls caprele, am construit un gard și am condus un tractor. Doar că de abilitățile mele de șoferiță, echipa mea nu a fost foarte încântată și nu înțeleg de ce :))”, a completat Oana.

„Haiducii Dobrogei”, canalul de Telegram unde Eugen Sechila îl promova pe Călin Georgescu și organiza tabere de supraviețuire asociate cu legionarismul
Recomandări
„Haiducii Dobrogei”, canalul de Telegram unde Eugen Sechila îl promova pe Călin Georgescu și organiza tabere de supraviețuire asociate cu legionarismul

Prezența lor în emisiune nu a fost lipsită de incidente, doctori și perfuzii. Ce s-a întâmplat mai exact, telespectatorii vor afla începând cu 2 iunie, în fiecare luni, marți și miercuri de la ora 20.30, la Antena 1 și pe AntenaPLAY.

Vezi Rezultate BAC 2025 – notele la Bacalaureat 2025 au fost afișate! Cum depui contestație la BAC 2025 – model contestație!

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.