Vacanța va veni abia la toamnă pentru Oana Sîrbu, abia atunci va pleca la mare și în Transilvania, însă asta n-o împiedică pe artistă să se bucure la maximum de zilele sau orele libere pe care le are între concerte și alte proiecte. Zilnic, bate Bucureștiul cu fiul ei, cu mijloacele de transport în comun, spre diverse destinații de distracție.
Oana Sîrbu intenționează să plece în concediu abia în luna septembrie. Până atunci, are de lucru în Capitală și, în plus, vrea să fie alături de părinții săi o perioadă. Artista se bucură însă că Bucureștiul s-a mai eliberat și chiar profită de acest lucru.
Cum fiul ei este fan al călătoriilor cu mijloacele de transport în comun, cei doi au reușit deja să facă turul Capitalei cu autobuzele STB.
“Mă bucur că s-a eliberat Bucureștiul. Încercăm să facem în fiecare zi un program de vacanță. Eu nu am încă vacanță, stau mai mult în familie, pentru că ai mei au nevoie de mine. Dar ne-am urcat deja în autobuzele cu care se face turul Bucureștiului”, a mărturisit Oana pentru Libertatea.
Se teme să meargă cu bicicleta!
În septembrie, artista intenționează să meargă câteva zile la mare, cu fiul său, Alexandru, în vârstă de 11 ani, dar și să facă turul Transilvaniei – ideal, cu bicicleta. Asta, deși artista nu știe să pedaleze, nu merge pe role și cu greu se lasă convinsă să se plimbe cu telecabina!
“La un moment dat, prin septembrie, vom merge la mare și prin Transilvania, în niște excursii. Este o zonă superbă, încă neexplorată de mine. Intenționăm să plecăm într-un grup mai mare, chiar în tabere de biciclete. Eu sunt însă foarte fricoasă, nu merg pe nimic, nici pe role, nici pe bicicletă… Mă urc greu în telecabină, abia accept să zbor cu avionul. Nu am strunit la timp aceste temeri, iar acum s-au accentuat”, ni s-a confesat ea.