Veneţia. Aceasta a fost destinaţia aleasă de Mihaela Rădulescu şi Dani Oţil pentru a petrece Paştele. Însă, după ce s-au gândit ei mai bine, au renunţat la zilele de răsfăţ din oraşul îndrăgostiţilor pentru a putea fi alături de familiile lor în aceste zile de sărbătoare. Asa că, de Înviere, îndrăgostiţii vor merge la Piatra Neamţ, acolo unde sunt părinţii şi fratele Mihaelei.
Pe lângă masa în familie, din programul celor doi fac parte şi câteva escapade off-road prin împrejurimi. Conform apropiaţilor cuplului, se pare că Mihaela intenţionează să-l ducă pe Dani să viziteze împreună mănăstirile din Moldova.
În popor se spune că, dacă treci pragul, te rogi şi dai acatiste în toate mănăstirile din Moldova, vei avea parte de o familie numeroasă, noroc în dragoste şi în afaceri. Şi cum o recunoaşte mereu în emisiunile pe care le realizează, Dani îşi doreşte o familie numeroasă. Poate, de data asta, le va ieşi! Vacanţa de Paşte a celor doi nu se va încheia tot în Moldova, ci în Reşiţa, oraşul natal al lui Dani.
Surse din anturajul celor doi au declarat pentru Libertatea că Mihaela şi Dani vor petrece câteva zile şi în Reşiţa, acolo unde locuiesc părinţii prezentatorului matinalului de la Antena 1. Aceştia îşi întâmpină întotdeauna “nora” cu pălincă de cireşe şi pâine cu sare, aşa cum se obişnuieşte în Ardeal.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.