Oricum, până la o participare la Eurovision, Paul Surugiu aduce muzica românească pe marile scene de la noi. El pornește pe 30 martie într-un turneu național în care va împleti muzica pop, piesele sale cu muzica ușoară de cândva și cele mai frumoas epiese din folclorul românesc. Concertul va fi unul interactiv, în care publicul va fi parte a show-ului, cântând împreună cu interpretul. Fuego precizează pentru LIBERTATEA, partenerul media al turneului său, că nimic din ceea ce va cânta live, două ore, împreună cu band-ul său, nu a trecut testul timpului. Asta-i, în opinia sa, rețeta succesului și la Eurovision – un șlagăr care să ne reprezinte și care să fie de neuitat!
Iată ce ne-a declarat Paul Surugiu cu privire la muzica românească, la șansa ei, la Eurovision și desigur, la turneul său S-A APRINS O STEA care ajunge, pe rând, în Buzău, Mangalia, Tulcea, Constanța, București, Ploiești, Brașov, Adjud, Bacău, Iași, Bârlad, Suceava, Târgu Neamț, Focșani, Galați, Slobozia:
“ Cred că muzica românească are suficiente produse de export care să ne facă mândri la Eurovision, cum s-a și întâmplat asta până acum! Cred în șansa țării nostre la o reușită și mai cred că un produs cu influențe autentice, puternic, ne-ar face unici în peisajul european! Personal, nu-mi doresc să particip! Acest concurs cere implicare, seriozitate, professionalism … timp. Iar la partea cu timpul eu stau mai prost! Anul acesta România are o piesă bună, puternică, cu mesaj, cântată de un artist talentat, cu voce puternică și cu un imens potential!
În schimb sunt de părere că ar trebui să luăm exemplul altor țări la promovarea în țară a muzicii autohtone. Eu plec în turneu și pe lângă muzica romantică, adresată categorii mele de public, vin cu cele mai frumoase refrene ale tuturor timpurilor de la noi, fie că e muzică ușoară sau populară. Mi se pare că viitorul trebuie să facă un popas și prin trecut pentru a ști cu exactitate cum să evolueze! Așadar, vă aștept pe toți să aprindem stele muzicale de pe 30 martie!”
Vezi care e prezența la vot la alegerile parlamentare 2024 și ce candidați sunt pe listele partidelor!