Pe ultima sută de metri! Dosarul Huidu se află în fază avansată de soluţionare

Comentează

Aceştia au adăugat în comunicare că părţile din dosar nu au formulat obiecţiuni, însă una din părţi "a solicitat lămuriri suplimentare în raport de concluziile conform cărora «autoturismul nu a derapat»".
Avocaţii lui Şerban Huidu vor să demonstreze că vedeta TV a derapat

"Astfel, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov au transmis Institutului de Expertize Criminalistice solicitarea prin care expertul parte a cerut lămuriri suplimentare în legătură cu împrejurările producerii accidentului rutier, având în vedere concluziile din expertiză potrivit cărora «autoturismul nu a derapat»". Urmează ca Institutul de Expertize Criminalistice să formuleze punctul de vedere în raport cu precizările solicitate într-un termen rezonabil", se precizează în comunicatul citat.

Potrivit concluziilor expertizei tehnice, la momentul accidentului, maşina condusă de realizatorul TV Şerban Huidu, care era apt să conducă, rula cu 87 de kilometri la oră, în condiţiile în care limita de viteză era de 50 de kilometri la oră, şi a intrat total pe contrasens.

Urmărirea penală faţă de realizatorul TV Şerban Huidu a fost începută în 18 octombrie 2011 de procurorii Parchetului Judecătoriei Braşov. Fostul realizator TV este acuzat de uciderea din culpă a trei persoane după ce, în 16 octombrie 2011, în timp ce mergea pe DN1 spre Braşov, la ieşirea din localitatea Timişul de Sus - într-o zonă în care sunt curbe şi viteza legală este de 50 de kilometri la oră - a intrat cu maşina pe contrasens şi a izbit o Dacia Logan în care se aflau cele trei victime.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
 Secția ATI din cadrul Spitalului Universitar de Urgență București funcționează la capacitate maximă. Foto: Hepta
21:00
Criza marilor arși din București: niciun loc liber în spitale. Ce decizie s-a luat după explozia din sectorul 5
conferinta justitie timisoara
Analiză
20:00
Fostul șef al DNA Crin Bologa, radiografie dură a statului de drept din România: „Am ajuns la o democrație cu epoleți”. Judecătoarea CSM Grațiela Milu crede că e nevoie de sprijin internațional
MONDEN
Arnaud Denis a murit. Actorul de 43 de ani a fost eutanasiat după o operație devastatoare. Sursă foto:Facebook/Arnaud Denis.
21:20
Actorul Arnaud Denis a fost eutanasiat la 43 de ani, după o operație care i-a distrus viața
Canalul Siret - Bărăgan
20:51
Cum arată Canalul Siret - Bărăgan, care ar iriga peste 700.000 de hectare. Dan Negru: „40 de ani de când e așa”
POLITIC
Siegfried Mureșan, luni, 14 septembrie, în Parlamentul European de la Strasbourg. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
17:23
Ce a spus premierul desemnat Siegfried Mureșan în şedința PNL ținută la Parlament cu 9 zile înaintea votului de învestitură
 Colaj : Mirabela Gradinaru la New York, cu ocazia adunării ONU 21-septembrie-2026, participă la un eveniment organizat de fundașia Melaniei Trump, este îmbrăctă într-un cosutm de culoare bej
09:30
Mirabela Grădinaru, invitată la un dejun oferit de Melania Trump. Partenera președintelui României are program separat
Ultimele știri
23:00
Un român acuzat de uciderea unei foste campioane la scrimă din Belgia ajunge în fața justiției, după ce a fost prins la furat de roșii și castraveți în Franța
23:00
5 știri Economic: Motorina și gazul s-au scumpit enorm. În condițiile astea, hai să vorbim despre ce ne mai permitem
22:35
Cât ar fi obținut, de fapt, partidul lui Putin la alegeri? Rezultatul ar fi fost cu 23 de puncte sub cel oficial
22:31
O femeie din Dâmbovița a trăit 4 ani cu o pensă chirurgicală de 12 centimetri în corp, uitată în timpul unei operații: „Zice: nu e nicio problemă”
TRENDING
16:41
Modificări importante în grila Antenei 1. Zilele în care Asia Express și Insula Iubiri nu vor fi difuzate
20:25
Stenograme DIICOT. Călin Georgescu: „Misiunea mea a fost să-i deconspir. Tot sistemul! Inclusiv pe Simion”
21:50
Horoscop 23 septembrie 2026. Peștii culeg unele beneficii de pe urma unor colaborări, a unor afaceri sau indirect, prin partenerul de cuplu
13:22
Chinezii au lansat un „ucigaș de Tesla Model 3” care costă 25.500 de euro și are o autonomie de 900 km
Ce înseamnă YKK, literele de pe fermoarele din întreaga lume. Sursă foto: Profimedia.
20:08
De la ce vin cele trei litere gravate pe jumătate din fermoarele din întreaga lume
Misterul din spatele anesteziei generale: ce au descoperit cercetătorii când au scanat creierul pacienților „deconectați”. Foto: Getty Images
19:58
Unul dintre marile mistere nerezolvate ale științei: ce dezvăluie anestezia generală despre creier
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
19:30
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Femeie ucisă de un vânător care a confundat-o cu o căprioară, în SUA. Sursă foto: Hepta.
18:40
O mamă de 39 de ani a fost împușcată mortal de un vânător care a crezut că țintea o căprioară, în SUA
Un alergător pasionat a fost nevoit să inhaleze un nor dens de fum de eșapament în timp ce aștepta să traverseze strada. Sursă foto Shutterstock
18:26
Cât de periculos este să faci sport în aer poluat. Ce spun cercetările
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Protestul oierilor, confiscat de oamenii lui Călin Georgescu
17:49
Încă șapte persoane implicate în violenţele de la protestul oierilor au fost reţinute, după percheziții în București și 15 județe
Judecătorul Vlad Andriescu, de la Secția I Penală a Tribunalului București, este magistratul care a dispus plasarea sub control judiciar a lui Călin Georgescu. Sursă Libertatea
17:33
Cine este judecătorul care l-a plasat pe Călin Georgescu sub control judiciar. Vlad Andriescu a avut pe masă și dosarul lui Dan Dungaciu
Am vizitat Muzeul Căilor Ferate Române din București
Reportaj
16:00
Comoara ascunsă a Bucureștiului: locomotive de 150 de ani și povești care au schimbat România
Horia Chiș
Exclusiv
16:00
De ce a fost condamnat la 6 ani și șase luni de detenție directorul de închisoare care se lăuda că are „o reputație impecabilă, poate cea mai nepătată din tot sistemul”
Călin Georgescu a ieșit încătușat din sediul DIICOT, după ce a fost reținut 24 de ore. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
09:30
„Martirul” Georgescu și aritmetica anticipatelor: cât valorează cătușele la urne?
Nicușor Dan este președintele României din mai 2025. Foto: Hepta
07:00
Apocaleapșa după Nicușor
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB