Comoara ascunsă a Bucureștiului: locomotive de 150 de ani și povești care au schimbat România
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Am vizitat Muzeul Căilor Ferate Române din București, un loc discret de lângă Gara de Nord, în care locomotive vechi, obiecte rare și tehnologii de altădată păstrează povestea unei Românii care a început să se transforme odată cu apariția căii ferate.
Cuprins:
- Micuțul muzeu al CFR cu o istorie imensă pentru România
- Un muzeu născut din teama că istoria va fi aruncată la fier vechi
- Ziua în care războiul a lovit și memoria căii ferate
- A doua viață a muzeului începe pe Calea Griviței
- România în miniatură, pe 14 metri de șine
- „Călugăreni”, locomotiva care a supraviețuit timpului
- Anghel Saligny, privit prin obiectele de pe masa de lucru
- Când un ceas de gară era o piesă de tehnologie
- Trenurile și industrializarea României
La câteva minute de Gara de Nord, într-o zonă în care zgomotul trenurilor se amestecă permanent cu traficul Bucureștiului, în spatele unei intrări care nu anunță nimic spectaculos, se află Muzeul Căilor Ferate Române.
Micuțul muzeu al CFR cu o istorie imensă pentru România
Un spațiu în care locomotive, aparate de telegraf, uniforme, documente, machete și obiecte tehnice spun povestea unei Românii care, în urmă cu mai bine de un secol și jumătate, începea să descopere cât de mult putea schimba lumea apariția trenului.
Muzeul nu are dimensiunile marilor muzee ale Capitalei și nici nu încearcă să impresioneze prin decoruri spectaculoase.
Dincolo de zidurile muzeului se află Gara de Nord, iar trenurile care intră și ies din București continuă să facă, în fiecare zi, ceea ce locomotivele expuse aici au făcut cândva.
În muzeu timpul s-a oprit, iar obiectele care odinioară erau considerate vârful tehnologiei au devenit mărturii ale unei epoci în care fiecare kilometru de cale ferată însemna modernizare, investiții și muncă.
Un muzeu născut din teama că istoria va fi aruncată la fier vechi
Povestea instituției începe într-o perioadă în care nimeni nu putea ști cât de repede avea să se schimbe tehnologia feroviară.
În 1924, inspectorul general CFR Theodor Balș a avut inițiativa de a aduna și conserva obiecte, documente și vehicule care riscau să dispară odată cu retragerea lor din exploatare.
În 1937 s-au făcut pași importanți pentru constituirea oficială a muzeului, iar doi ani mai târziu, la 10 iunie 1939, România avea un muzeu feroviar propriu-zis, inaugurat sub numele de Muzeul Ceferiștilor.
Locul ales era unul neobișnuit pentru o instituție de acest fel: muzeul funcționa la stadionul Giulești, în spațiile de sub tribune, iar inaugurarea s-a desfășurat în cadrul Ceferiadei, eveniment organizat cu prilejul împlinirii a șapte decenii de la deschiderea liniei București -Filaret - Giurgiu.
Ziua în care războiul a lovit și memoria căii ferate
La 4 aprilie 1944, Bucureștiul a fost ținta unor bombardamente devastatoare, iar zonele feroviare din nordul și nord-vestul Capitalei au fost printre cele mai expuse.
Gara de Nord, triajele, zona Giulești și infrastructura feroviară reprezentau obiective strategice, astfel că stadionul și muzeul aflat în apropierea lor nu puteau rămâne în afara pericolului.
Colecția muzeului a fost grav afectată, iar numeroase documente, fotografii, machete și obiecte s-au pierdut.
Ceea ce a putut fi salvat a fost mutat în diferite spații ale CFR, iar o parte dintre exponate a ajuns la Muzeul Tehnic din Parcul Carol, unde inginerul și profesorul Dimitrie Leonida a contribuit la conservarea lor.
De aceea, muzeul pe care îl vedem astăzi trebuie privit și prin prisma lucrurilor care lipsesc. Nu este doar o colecție de obiecte care au supraviețuit.
A doua viață a muzeului începe pe Calea Griviței
După război, ideea unui muzeu feroviar nu a fost abandonată, iar în 1953 colecția a fost instalată în clădirea de pe Calea Griviței, în imediata apropiere a Gării de Nord. Acesta este locul care avea să devină, în timp, sediul muzeului cunoscut astăzi de public.
Expoziția a fost reorganizată de mai multe ori, iar un moment important a avut loc în 1969, când, cu prilejul centenarului liniei București - Giurgiu, muzeul a fost reorganizat după un principiu cronologic, astfel încât vizitatorul să poată urmări dezvoltarea căilor ferate române de la primele locomotive până la epocile mai recente.
Muzeul a trecut ulterior prin perioade în care accesul publicului a fost mai dificil, însă o nouă etapă a început în 2012, când spațiul expozițional a fost îmbogățit cu o dioramă feroviară de dimensiuni impresionante, devenită între timp unul dintre cele mai atractive elemente ale vizitei.
România în miniatură, pe 14 metri de șine
Diorama este unul dintre acele obiecte care îi fac pe vizitatori să uite pentru câteva minute că sunt într-un muzeu și să înceapă să caute cu privirea fiecare detaliu.
Are aproximativ 14,4 metri lungime, în jur de patru metri lățime și aproximativ 260 de metri de șine, desfășurându-se pe trei niveluri.
Există gări, poduri, tuneluri, viaducte, semnale, clădiri, linii care se despart și se reunesc, oameni minusculi care par să își vadă de treabă și, mai ales, trenuri care se pun în mișcare.
Diorama nu este o simplă machetă statică, deoarece trenurile circulă, intră în tuneluri, ies din nou la lumină, trec prin gări și traversează peisajul în miniatură, iar întregul sistem este controlat digital.
„Călugăreni”, locomotiva care a supraviețuit timpului
În curtea muzeului se află una dintre piesele care dau cel mai bine măsura vârstei istoriei feroviare românești: locomotiva 43 „Călugăreni”, construită în 1869.
Atunci când linia București–Giurgiu era inaugurată, trenul reprezenta una dintre cele mai spectaculoase expresii ale progresului tehnologic.
Astăzi, în timp ce locomotivele moderne trec prin Gara de Nord la câteva sute de metri distanță, „Călugăreni” stă nemișcată în curtea muzeului, ca o fotografie a momentului în care România începea să descopere viteza industrială.
În interior, sute de obiecte unicat. De la plăcuțe adunate din gările României, la obiecte rare care s-au folosit în infrastructura feroviară.
Anghel Saligny, privit prin obiectele de pe masa de lucru
Una dintre cele mai interesante încăperi ale muzeului este aceea în care trecutul capătă o formă neașteptat de personală prin obiectele asociate inginerului Anghel Saligny.
În loc să îl întâlnești doar sub forma unei fotografii sau a unui nume dintr-un manual, aici îl poți privi prin intermediul biroului de lucru și al unor obiecte personale și tehnice, alături de macheta celebrului pod de la Cernavodă.
O masă de lucru, o trusă, instrumentele de desen sau obiectele de birou pot spune uneori mai mult despre o epocă decât o pagină întreagă de manual.
Podul de la Cernavodă, inaugurat în 1895, a reprezentat una dintre marile realizări inginerești ale României de la sfârșitul secolului al XIX-lea, iar prezența machetei în muzeu leagă direct dezvoltarea căii ferate de dezvoltarea infrastructurii care trebuia să îi permită trenului să traverseze râuri, văi și zone geografice dificile.
Când un ceas de gară era o piesă de tehnologie
Una dintre cele mai interesante lecții pe care le oferă muzeul este că istoria trenurilor nu poate fi separată de istoria comunicațiilor.
Astăzi, un călător poate afla în câteva secunde unde se află trenul său, dacă are întârziere și de la ce linie pleacă, folosind un telefon mobil conectat la Internet.
În urmă cu un secol, lucrurile erau radical diferite, iar circulația trenurilor depindea de telegraf, de telefoane, de semnale și de sisteme mecanice sau electromecanice prin care informația trebuia transmisă rapid.
În colecția muzeului pot fi văzute aparate de telegraf Morse, un teleimprimator Hughes și o centrală Siemens-Halske utilizată pentru sincronizarea ceasurilor din stații.
Sistemul Siemens-Halske putea menține sincronizate aproximativ 300 de ceasuri de gară, ceea ce, într-o rețea feroviară în care ora exactă era esențială pentru circulația trenurilor, reprezenta o performanță tehnică importantă.
Trenurile și industrializarea României
Muzeul spune, de fapt, o poveste mult mai mare decât cea a CFR, pentru că istoria căilor ferate este legată direct de transformarea economică și industrială a României.
Prima linie ferată de pe teritoriul actual al României a fost inaugurată în 1854 între Oravița și Baziaș, fiind destinată inițial transportului cărbunelui, iar pentru transportul de călători un moment esențial l-a reprezentat deschiderea liniei București–Giurgiu în 1869.
În deceniile următoare, calea ferată avea să lege treptat orașe, porturi, zone industriale și regiuni care până atunci erau despărțite de distanțe greu de parcurs.
Trenul a făcut posibilă deplasarea mai rapidă a mărfurilor, a oamenilor și a informației, iar apariția rețelei feroviare a contribuit la formarea unei economii moderne.
Programul publicat de muzeu este miercuri–duminică, între orele 10:00 și 16:00, ultima intrare fiind la 15:45.
Tariful este de 10 lei pentru adulți și 2,50 lei pentru elevi, studenți și pensionari.
![A aruncat toate hainele la 60 de ani! Salma Hayek s-a scăldat goală pușcă în ocean: «60 și recunoscătoare» [15 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/rkek9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL055dEY3MU9FaHlrVFpONU54dkdhdVZ1Z3dkZlJKcU5XNjNQQkdhM2kuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
