„Am dormit numai două ore, de bucurie. S-a băut în trei restaurante, pe banii mei. Am crezut că a înțeles fata că asta îmi doream. Eram foarte fericit. Fericit că a făcut ea pasul. Noi am tot avut discuții în ultima perioadă legate de divorț, înainte de a pleca de-acasă. Vorbisem să avem un divorț amiabil, să mergem la un notar când e pregătită și într-o zi am terminat totul. Că n-avem copii, n-avem bunuri, o rezolvam repede. Trebuia ca ea să mă anunțe când e gata. Ea însă a făcut o chestie oribilă. S-a dus la Judecătorie, și știți când s-a dat primul termen? Pe 5 octombrie! Deși putea să termine totul în maxim 24 de ore. Mi-a picat fața când am auzit când am fost programați. Atunci am realizat că m-a făcut. Acum trebuie să aștept să-și retragă ea plângerea”, a explicat Pepe, în emisiunea „Happy Hour”, de la PRO TV.
„M-am săturat să vorbesc singur, ca un casetofon”
Pepe a repetat și unul dintre motivele principale pentru care și-a dorit să divorțeze de Oana: lipsa de comunicare! „M-am săturat să mai vorbesc singur, pentru că vorbeam ca și casetofonul. Nu reușeam să vorbesc cu ea. Așa că într-un final, am plecat. Am avut nenumărate discuții cu Oana despre distanțare. Se făcea că nu înțelege. Am vorbit ca o moară stricată luni întregi. E simplu ca bună ziua. Am avut vineri seară o discuție puternică, nu ne-am mai vorbit două zile și tot eu am cedat și am chemat-o să mâncăm împreună”, a explicat Pepe.
„Am facturile detaliate de la telefoanele Oanei”
Pepe a dezvăluit, de asemenea, că facturile detaliate de la telefoanele mobile ale Oanei se află în posesia sa. Intepretul a explicat însă că nu a făcut nimic ilegal deoarece abonamentele sunt făcute pe numele firmei sale și din acest motiv a primit informațiile. Pepe a refuzat însă să spună dacă a observat ceva ciudat în lista numerelor pe care soția sa le-a apelat în ultima perioadă.
„Facturile ei de telefon îmi vin detaliat, nu le-am cerut. Le primesc pe mail, am contul meu. Nu fac nimic ilegal, numerele Oanei sunt pe firma mea. Mă abțin să spun dacă am observat ceva ciudat în acea listă.  N-am stat să fac poliție. Chiar dacă ar fi niște lucruri, nu vi le-aș spune. Eu sunt un domn și cu asta, basta”, a adăugat Pepe, la „Happy Hour”.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.