Cu atât mai bine s-a simţit Perez Hilton (34 de ani), renumit cândva pentru silueta rotofeie în momentul în care a fost în centrul atenţiei, cu cât a slăbit mai bine de 35 de kilograme de când a început dieta, în 2008. În ultimele săptămâni, noua silueta a lui Hilton a stârnit speculaţii în presă, apărând chiar zvonul că a recurs la chirugie pentru a scăpa de grăsime. Dar bloggerul neagă, spunând că a recurs la clasica metodă de slăbit: controlul porţiiilor şi sesiuni zdravene de sport.

Cine este Perez Hilton?

Născut la Miami în 1978, Mario Lavandeira a devenit o celebritate şi un punct de referinţă pentru pasionaţii de cancanuri graţie site-ului său PerezHilton.com unde se distrează pe seama vedetelor.

Laureat la New York University în 2000, Mario Lavandeira visa să devină actor şi chiar a apărut într-un episod din Clanul Soprano. Apoi, a încercat cariera de jurnalist şi a început să se implice activ în susţinerea comunităţii gay, pentru ca în final să facă ceea ce ” i s-a părut cel mai uşor” – un blog.

Site-ul s-a numit iniţial  PageSixSixSix.com pentru ca mai apoi să fie rebotezat  PerezHilton.com, în onoarea starletei de la Hollywood, Paris Hilton. La mai puţin de o jumătate de an de la lansare, site-ul a fost numit „blogul cel mai urât de Hollywood” şi din 2005, de la deschidere, popularitatea acestuia a crescut continuu.

Blogul atrage peste 7,2 milioane de persoane pe lună şi se află în primele 500 de site-uri cele mai vizitate pe internet.

De ceva timp, blogul a dat viaţă secţiunii Coco Perez, unde sunt semnalate ultimele tendinţe din modă. Iar lumea fashion a intrat deja în panică…

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.