Dorin Stan este şomer şi are 46 de ani. El s-a prezentat la preselecţiile "MasterChef" cu un preparat extrem de simplu, dar cu care a făcut furori. ba mai mult decât atât, el a reuşit o performanţă incredibilă, şi anume i-a făcut să plângă pe cei trei juraţi de la show-ul culinar de la Pro TV: Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu.
Concurentul s-a prezentat în faţa juraţilor cu un desert: prăjitură cu bulion. După ce fiecare jurat a gustat din preparat, au venit şi reacţiile acestora.
"Ce aveţi dumneavoastră acolo este cel mai inedit şi bun desert mâncat vreodată. Nu am crezut că există aşa ceva2, i-a spus Sorin Bontea.
"V-am subestimat atât de tare că acum îmi pare rău. ne-aţi oferit o lecţie de viaţă: să nu mai judec după aparenţe şi după primele cuvinte. Mi-aţi spus prăjitură cu bulion şi mă întrebam care dintre noi o să vă dea cu farfuria în cap. Vă mulţumesc pentru lecţia de viaţă şi pentru că aduceţi aici gusturile copilăriei", i-a transmis Florin Dumitrescu concurentului.
"N-am decât să te aplaud", a comentat Cătălin Scărlătescu.
Cei trei juraţi au avut lacrimi în ochi, însă de departe cel mai emoţionat a fost Sorin Bontea, care s-a şters încontinuu la ochi.
Juraţii au mers la concurent şi i-au pus şortul de "MasterChef", după care au mers la ceilalţi concurenţi, unde l-au lăudat pe Dorin Stan:
"Este singurul concurent din istoria Masterchef care a făcut juraţii să plângă", a spus unul dintre juraţi.
La rândul său, Dorin Stan a izbucnit în plâns.