Niciodată, însă, Mihaela nu şi-a prezentat părinţii şi bunicii. Până acum, când vedeta a postat tot pe pagina sa de pe site-ul de socializare, o imagine, „în premieră mondială”, cu familia ei.
În fotografia învechită de timp, apar părinţii Mihaelei – şi se poate observa că aceasta a împrumutat zâmbetul de la mama ei şi ochii tatălui -, fratele acesteia, Florin, dar şi bunicii materni şi paterni.
În premieră mondială, my family, într-o poză tare dragă mie. E bine să mai răscolim arhiva personală, din când în când, ca să nu uităm de copilărie, de bunici, de părinţi, de fraţi şi surori…. Ei suntem…Noi, azi. Şi aşa mai departe…”, a scris Mihaela Rădulescu în dreptul fotografiei.

CARTE DE VIZITĂ

Mihaela Rădulescu s-a născut pe 3 august 1969 la Piatra Neamţ şi este una dintre cele mai apreciate şi mediatizate vedete TV din România, dar în tinereţe nici nu visa să ajungă vreodată să lucreze în televiziune, pasiunea şi ocupaţia ei fiind sportul.
Astfel, în înainte de a apărea pe scenă sau pe micul ecran, Mihaela Rădulescu a fost instructor de fitness, şofer de taxi şi secretara primului purtător de cuvânt al Guvernului.
În presă, vedeta a intrat în 1994, primul ei loc de muncă în domeniu fiind la Tele7abc, după care a plecat la PRO TV.
Faima ca cunoscut-o la Antena 1, cu emisiunea „Duminica în familie”.
ntre timp, ea  a fost invitată dar şi gazda mai multor emisiuni la diverse posturi de televiziune.
Mihaela Rădulescu a fost căsătorită de trei ori, în 1989 cu Bogdan Rădulescu, al cărui nume l-a şi păstrat, numele ei de fată fiind Ţiganu. Apoi, în 1997 s-a căsătorit cu Ştefan Bănică Jr., de care a divorţat acuzându-l că a înşelat-o, iar ultimul mariaj a fost cu omul de afaceri Elan Schwarzenberg.
Cei doi s-au căsătorit în 2004 şi au divorţat în 2008. Mihaela are împreună cu ultimul soţ un băieţel, Ayan. Din 2008 formează cu cuplu cu prezentatorul tv Dani Oţil, care e cu 11 ani mai tânăr decât ea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.