Pentru a vedea daca cei înscriși în emisiune sunt pregătiți să intre în cursa pentru cei 100.000 de euro, dar și pentru a le explica probele pe care le au de trecut în această etapa de selecție, doi testeri profesioniști Ninja Warrior au sosit la București. Viktor Hallden (Suedia) și Georgia Munroe (Marea Britanie) sunt doi foști concurenți ai show-ului, care le-au împărtășit românilor din experiența lor.

Sunt multe bariere mentale pe care femeile trebuie să le depășească

”Pentru mine, participarea la Ninja Warrior Suedia a fost fabuloasă, chiar dacă nu am ajuns până la cursa finală, a fost o experiență care mi-a schimbat viața și pe care nu am cum să o uit vreodată. Ninja Warrior este o competiție în care forța merge mână-n mână cu agilitatea. A fost o onoare imensă pentru mine că am reușit să fac un traseu pe care puțini oameni din lume sunt în stare să-l facă.”, le-a spus celor prezenți Viktor Hallen.

Despre prezența femeilor într-o astfel de competiție, dar și despre șansele acestora de a sfida limitele, le-a vorbit Georgia Monroe: ”Sunt multe bariere mentale pe care femeile trebuie să le depășească pentru a se simți suficient de confortabil, astfel încât să arate ce pot într-un mediu unde sunt mai mulți bărbați. Este destul de intimidant atunci când vezi mai mulți bărbați masivi, cu mușchi, dar sunt multe femei care chiar pot trece cu brio probele”.

PRO TV a achiziționat licența de producție a formatului Ninja Warrior. În premieră în România, show-ul va testa limitele fizice și psihice ale concurenților, într-o cursă extremă în care emoția va fi la un nivel greu de imaginat.

Citește și

Destinul tragic al unui băiat numit ”Copilul fluture”. Nu poate fi atins nici de propria mamă

 

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.