Ceea ce l-a enervat pe Marcel Avram, primarul oraşului Făget, nu a fost că poliţiştii din Făget au dat amenzi în faţa instituţiei pe care o conduce, ci modul acestora de a se exprima atât oral, cât și în scris. ”Sunt convins că agentul care a întocmit procesul verbal nu a absolvit liceul în localitatea noastră, pentru că la Făget, cu ortografia sa, nu ar fi promovat nici măcar clasa a V-a”, a scris edilul.
Un primar îi ceartă pe localnici pe Facebook, pe care-i face „nesimțiți”
Tot în vestul țării, edilul orașului Moldova Nouă, a pândit localnicii și apoi a publicat pe contul său personal de Facebook mai multe imagini în care cetățenii orașului aruncă mâncare sau gunoaie în spațiul public. Adrian Torma s-a arătat „consternat de lipsa de bun-simț și bună creștere a unor cetățeni”, pe care i-a catalogat drept “țărani” sau “nesimțiți”.
Primarul a dat stimulent financiar la naștere, primarul a luat
Primarul din comuna gorjeană Bălăneşti le-a promis femeilor care nasc un stimulent de 2.500 de lei. Dar după ce măsura sa a avut rezultatul scontat, iar în localitate s-au născut 12 copii, stimulentul nu s-a mai acordat din cauza lipsei de bani.
A vopsit comuna în portocaliu
În 2011, primarul din Platoneşti, Ialomiţa, a vopsit sediile instituţiilor şi stâlpii comunei în portocaliu, pe motiv că localitatea i se părea… monotonă. “Toată lumea are alb, iar eu vreau să fiu mai deosebit cu culoarea asta. Bineînţeles că şi partidul are culoarea asta”, declara atunci Florinel Negraru.
A luat la rând toate femeile măritate din sat
În urmă cu trei ani, primarul din Poieneşti, Vaslui, a fost acuzat că a atentat la soţiile mai multor bărbaţi din comună. Una dintre victime a încercat însă să se apere și i-a povestit soțului său că edilul a necinstit-o fără ca ea să își dea seama.
“Nici nu am ştiut că primarul este între picioarele mele, eu dormeam şi nu l-am simţit… M-am trezit cu el băgat acolo… Oricum, primarul are obiceiul să intre în curţile oamenilor fără să anunţe. Eu am un bărbat bun, care mă satisface, cum să-l înşel eu cu moşul de primar?”, spunea atunci Maricica.
Citește și: “Nu am ştiut că primarul e între picioarele mele”
Au plecat acasă cu tabletele de serviciu
Mai mulți aleși locali din Buzău sunt acuzați că și-au însușit tabletele primite de la primărie. Foștii consilieri au uitat să le returneze, după ce li s-a terminat mandatul, iar actuală conducere a primăriei vrea să le recupereze și amenință cu poliția.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0765f160730693a9ce18fb4e5eba88f2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e70fa88b77b40cc7e19b0dabbd5d9ec9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4aa8601bfcee04ed7d043c77224ef664.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_23b7024396d3ddfefe27a9a80116c344.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_95853dbcecd8790fb19b9717a5924a9d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f00d4b7a7610413491ee53eb75d92e3d.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_8f4c3ebd19ada2ff5fce6b8717d6e435.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_d5f9757e3d657546bd6fdb75f3744739.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_ad7541ca2c588fa31cee8870ec1dff5f.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_4e5d10b42789a9424cb14fd469ee9524.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_2b036ec7d9c3ad12ace076f04fa2d5a5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_6f37ddb7a1b3ee53fb44eb58998532b8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_1ec704734e8d2be7ae9bad50eb74287f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_f97d8f1fea4e883dcca703be19a5d71b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_e6146d25006877726138ba3cb79b18e0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2986dde1b55e0e0f2be0384fc56aeeec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_f68dfc0db50b0852ed7db2232bf26c4b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2f50f2f98e3fe05cc67e7e779e36de93.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_49682ee6aedd3af3fe27a89a19809799.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_74b140f434c87215364174b1113009a5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_eb0b3cf831f345d52deba5b8639e0d61.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_d167ebd07053720616bbaa55415ef5b1.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_143a7339b4b563b514400be790f5e730.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2017/03/maricica.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_407a5f93534f03ba27f86b913512f605.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_5878f2601b42895d7ee00203d79a9dea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ilie-bolojan-2-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/sorin-grindeanu-psd-cristian-otopeanu-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/nicoleta-nuca-7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/laurentiu-si-maria-trafic-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_ae900123ce25896590d62b530a5b8997.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_8cb02c182583cf38da3729242cd3b2d6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ilie-bolojan.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/turisti-sositi-la-palatul-ideal-din-franta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/piersici-si-alte-fructe-de-vanzare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/piersici-nectarine.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/bmw-vechi-inmatriculat-romania.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/avion-wizz-air-aeroport-luton-londra.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ghidul-sigurantei-la-piscina-sau-la-mare-reguli-esentiale-pentru-parinti-si-copii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/femeie-tine-nas-miros-aer-conditionat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/femeie-bagaj-vacanta-haine-incaltaminte-gadgeturi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/cuburi-gheata-pahar-apa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/accident-dn7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/masivul-gran-paradiso-italia-scaled-e1783966220917.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/colaj-nereguli-gasite-de-anpc-pe-litoral-scaled-e1783953326640.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/grupurile-de-rezistenta-anticomunista-din-vrancea--foto-memorialsighet-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/decizie-iccj.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/pink-floyd-the-wall-profimedia-0560345991-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/receptie-summit-nato-2026-profimedia-1115102646.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/pensionari-casa-de-pensii-id248657-inquam-photos-pana-tudor-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.