Profilul votanților AUR, analizat în detaliu de sociologii Mircea Comșa și Bogdan Voicu: „Biserica este singura instituție în care mai au încredere”

Intitulat „Fenomenul AUR și reconfigurarea electoratului românesc”, acest studiu a fost realizat de sociologii Mircea Comșa și Bogdan Voicu. 

Transferul dinspre PSD, sursa principală de votanți AUR

Creșterea AUR s-a bazat pe două surse principale. Prima este mobilizarea alegătorilor care anterior nu participau la vot, fenomen care a adus peste 750.000 de voturi noi la alegerile din 2024. A doua este transferul constant de susținători dinspre PSD, cea mai importantă sursă de creștere electorală a partidului, explică Comșa și Voicu. 

Libertatea a realizat un interviu cu cei doi sociologi pentru a înțelege, în detaliu, cauzele care au împins românii să aleagă partide cu agenda populistă. 

„Electoratul AUR este mult mai puternic definit de neîncredere instituțională. În cazul său, neîncrederea în Parlament, Guvern, partide, justiție, presă, bănci sau administrație este asociată cu o probabilitate mai mare de vot AUR. Singura instituție care se comportă diferit este Biserica. AUR mai concentrează și o evaluare mai negativă a direcției țării, o raportare ceva mai pozitivă la perioada comunistă, o preferință mai redusă pentru democrația liberală și temeri mai pronunțate față de corupție și taxe”, explică Mircea Comșa. 

Cum ar putea fi recâștigat acest electorat de către partidele care nu recurg la teme electorale populiste? „O alternativă ar fi o guvernare AUR care să eșueze. Desigur, aceasta ar prezenta riscul unui eșec cu consecințe grave. Sau ar putea să rezulte într-o guvernare de succes, ceea ce ar conduce la o permanentizare a prezenței AUR la vârful spectrului politic, după modelul observat deja în Ungaria, Cehia, Slovacia, Austria ș.a.m.d.”, adaugă Bogdan Voicu.  

Libertatea: Din studiul dumneavoastră reiese că simpatizanții AUR reprezintă cel mai structurat electorat, dar electoratul AUR din diaspora este mai instabil și difuz. De ce credeți că diferă electoratul AUR din afara țării față de cel din țară?
Mircea Comșa: Aici trebuie să fim foarte prudenți, pentru că nu avem date individuale despre votanții AUR din diaspora. În studiul nostru am putut analiza doar rezultate agregate și transferuri de vot între cicluri electorale. Ce se vede foarte clar este că diaspora funcționează după o logică diferită de electoratul din țară. În țară, AUR are deja un electorat mai structurat, mai coerent ca profil și mai stabil decât pare la prima vedere. În diaspora, votul pentru AUR arată mai mult ca un vot punitiv, orientat împotriva elitelor politice din România, și mai puțin ca o atașare de durată față de un partid anume.

În datele noastre, aproape toate voturile AUR din diaspora vin de fiecare dată dinspre votanți noi. În 2020, AUR a avut aproximativ 61.000 de voturi în diaspora, dintre care circa 55.000 au venit de la persoane care nu votaseră la parlamentarele anterioare. 

În 2024, din cele aproximativ 201.000 de voturi AUR din diaspora, circa 179.000 au venit tot de la votanți noi. În plus, numai aproximativ 23% dintre cei care votaseră AUR în diaspora în 2020 au rămas cu AUR în 2024; cei mai mulți s-au dus spre SOS România. Asta sugerează un electorat foarte mobil, aflat în căutarea celei mai credibile opțiuni antisistem din momentul respectiv.

O ipoteză plauzibilă, susținută și de literatura despre votul diasporei, este că mulți români plecați interpretează plecarea lor ca pe un eșec al statului român și al partidelor care au guvernat. De aici apare o disponibilitate mai mare de a vota împotriva celui perceput ca fiind „puterea de acasă”. 

În trecut, această energie a mers către PNL, apoi către USR, iar mai recent către AUR, SOS sau POT. Diferența față de țară este că, în diaspora, votul pare să fie mai puțin ancorat în rețele locale, experiențe cotidiene cu administrația sau loialități de partid și mai mult în resentiment politic, comparație cu țările gazdă și comunicare politică mediată digital.

„Votul AUR din diaspora pare să fie mai degrabă profilat politic”

– Putem face, în baza datelor existente, un profil al votantul AUR din diaspora?
Mircea Comșa: Nu avem date individuale solide care să ne permită să spunem, de exemplu, ce vârstă, educație, ocupație sau nivel de venit au votanții AUR din diaspora. Din acest motiv, aș evita un răspuns de tipul „votantul AUR din diaspora este X”. Ce putem spune, cu limite importante, este că votul AUR din diaspora pare să fie mai degrabă profilat politic decât sociodemografic: este un vot al nemulțumirii față de politica din România, al neîncrederii în elitele de acasă și al căutării unei alternative antisistem.

Literatura despre diaspora românească și despre sprijinul emigranților pentru partide radicale arată că nu vorbim despre o categorie omogenă. Sunt oameni plecați în perioade diferite, în țări diferite, cu experiențe sociale foarte diferite. Ceea ce îi poate apropia politic nu este neapărat statutul social, ci sentimentul că statul român i-a împins să plece sau nu le-a oferit șansa unei vieți decente acasă. Când această experiență este combinată cu o neîncredere puternică în partidele tradiționale, votul pentru AUR devine o formă de sancțiune.

Așadar, dacă ar fi să formulez prudent, aș spune că profilul pe care îl putem observa este unul de comportament electoral: votant nou, mobilizat episodic, cu loialitate redusă față de partid, atras de mesajul antisistem și predispus să migreze către o opțiune și mai radicală sau mai nouă, dacă aceasta pare mai credibilă. Dincolo de asta, pentru un profil individual real al diasporei ar fi nevoie de sondaje dedicate, făcute în principalele țări de rezidență.

– Votanții AUR tind să se informeze mai mult de pe rețelele sociale decât de pe canalele clasice de informare. Care ar fi explicația pentru această preferință?
Bogdan Voicu: În primul rând nu știm dacă nu cumva votanții tuturor partidelor se informează mai degrabă de pe social media. Prin urmare, înainte de a vorbi despre votanții AUR, este util să nu uităm că media tradițională est-europeană cunoaște de două decenii un declin accentuat, parte a unui trend global. 

Mircea Comșa: Dacă ne uităm la electorii AUR, probabil nu este vorba doar despre o preferință tehnologică pentru rețele sociale, ci despre o problemă mai largă de încredere. Studiul nostru arată că votanții AUR au niveluri foarte scăzute de încredere în instituții. Nu am măsurat direct percepția lor despre televiziuni sau despre presa mainstream, deci trebuie să fim atenți, dar ne-am aștepta ca neîncrederea în media să fie parte din același sindrom de neîncredere în instituțiile politice și sociale.

Rețelele sociale funcționează foarte bine pentru partidele populiste, pentru că reduc distanța dintre lider și public. Mesajul nu mai trece prin jurnaliști, experți sau moderatori, adică prin actori care pot fi rapid etichetați ca parte a „sistemului”. În plus, social media favorizează mesajele scurte, emoționale, conflictuale și identitare. Or, acesta este exact tipul de comunicare prin care partidele populiste transformă nemulțumirea socială în mobilizare politică.

Mai este un element specific României: o parte a publicului percepe presa ca fiind puternic partizană sau dependentă de bani publici și de publicitate politică. Pentru un alegător care deja nu are încredere în Parlament, Guvern, partide sau justiție, este plauzibil ca televiziunile și ziarele să fie privite nu ca arbitri ai realității, ci ca actori ai aceleiași scene politice. De aceea, Facebook, TikTok sau grupurile de WhatsApp pot părea mai autentice, chiar dacă ele sunt uneori mult mai vulnerabile la manipulare, dezinformare și campanii coordonate.

– Cum a convins AUR nonvotanții să îi ofere votul? Care este profilul acestui electorat care, în general, nu iese la vot și cât de numeros este el?
Mircea Comșa: În primul rând trebuie separat efectul politic de efectul mecanic al participării. Alegerile parlamentare din 2020 au avut loc în plină pandemie și au avut o prezență foarte scăzută, sub 32%. În 2024, prezența a crescut, deci era de așteptat să apară mulți votanți „noi” în raport cu 2020. Din acest motiv, nu toate voturile noi trebuie interpretate ca o reușită exclusivă a AUR. O parte reflectă pur și simplu revenirea la o participare mai normală.

Acestea fiind spuse, AUR a fost foarte eficient în atragerea acestui segment. Estimările noastre arată că, în 2024, aproximativ 755.000 de voturi AUR din țară au venit de la votanți noi, adică oameni care nu votaseră la parlamentarele anterioare. În termeni relativi, cam unu din cinci noi electori a votat probabil cu AUR. Și în 2020, AUR a atras cel mai probabil aproximativ unu din patru votanți noi.

Nu știm exact „cum i-a convins”, pentru că nu avem date de tip panel (chestionare aplicate acelorași oameni la diferite momente). Putem formula însă câteva ipoteze. AUR a ocupat spațiul de opoziție într-un moment în care guvernarea comună PSD-PNL a făcut greu de distins cine reprezintă puterea și cine opoziția. 

Pentru oameni care nu se mai simțeau reprezentați de partidele tradiționale, AUR a oferit o narațiune simplă: „sistemul” este vinovat, iar noi suntem alternativa. Această narațiune a fost transmisă intens prin rețele sociale, prin lideri cu vizibilitate mare și prin teme care ating frici concrete: corupție, taxe, inflație, pierderea controlului, suveranitate, identitate.

Profilul nonvotantului nu este unic. În raport folosim termenul în sens larg: persoane care nu participă la vot, indeciși, persoane care își anulează votul sau care nu își declară preferința. Ceea ce vedem în analizele de profil este că AUR seamănă, în anumite momente, cu grupurile de nonvotanți sau foști nonvotanți. Asta sugerează că partidul a reușit să transforme o parte din neparticipare în vot de protest. Dar este un electorat volatil, nu un electorat fidel unui partid.

Bogdan Voicu: În fine, poate e util să nuanțăm și un alt fapt: cei ce nu votau înainte să apară AUR erau, de fapt, oameni pe care restul ofertei politice nu îi convinsese să ajungă la vot. Prin urmare, poate întrebarea relevantă este despre cum au reușit restul partidelor să nu îi atragă, lăsând liber pentru AUR ca să îi convingă cu oferta proprie… 

„Singura instituție care se comportă diferit este Biserica”

– Prin ce diferă electoratul AUR față de electoratul care a rămas fidel PSD sau PNL?
Mircea Comșa: Aici avem din nou o limitare importantă: pentru a răspunde perfect ar trebui să avem date de panel, adică aceiași oameni urmăriți în timp. Numai așa am putea spune cine a plecat din PSD sau PNL spre AUR și cine a rămas fidel.

Diferența principală ține de relația cu sistemul politic. Electoratul AUR este mult mai puternic definit de neîncredere instituțională. În cazul său, neîncrederea în Parlament, Guvern, partide, justiție, presă, bănci sau administrație este asociată cu o probabilitate mai mare de vot AUR. 

Singura instituție care se comportă diferit este Biserica. AUR mai concentrează și o evaluare mai negativă a direcției țării, o raportare ceva mai pozitivă la perioada comunistă, o preferință mai redusă pentru democrația liberală și temeri mai pronunțate față de corupție și taxe.

Prin contrast, electoratul rămas la PSD sau PNL este, foarte probabil, mai integrat în logica partidelor clasice. PSD păstrează un electorat mai stabil, mai legat de rețele locale, de politici sociale și de experiența statului ca furnizor de protecție. PNL pare să aibă un electorat relativ mai apropiat de profilul dreptei convenționale, mai urban și mai proinstituțional, deși în 2024-2025, profilul său devine și el mai fluid. 

AUR se diferențiază tocmai prin combinația dintre protest, conservatorism identitar, neîncredere și sentimentul că partidele tradiționale nu mai oferă o opoziție reală. Se adaugă o opțiune pentru ierarhii și soluții simple, observată în încrederea mai ridicată în autoritățile religioase.

Aș evita totuși o caricatură. Nu avem „un tip de om” AUR și „un tip de om” PSD sau PNL. Avem distribuții statistice. Dar statistic, votul AUR pare mai puțin un vot pentru administrarea statu-quoului și mai mult un vot pentru sancționarea lui.

– De ce Biserica își menține încrederea pentru acest tip de electorat?
Mircea Comșa: În cazul votanților AUR, Biserica pare să funcționeze ca o instituție de stabilitate într-un univers social în care celelalte instituții sunt privite cu multă neîncredere. Studiul nostru arată un pattern foarte clar: pe măsură ce crește încrederea în majoritatea instituțiilor – Parlament, Guvern, justiție, presă, bănci, administrație – scade probabilitatea de vot AUR. Biserica este excepția importantă: o încredere mai mare în Biserică și în preoți este asociată cu o probabilitate mai mare de vot AUR.

Explicația probabilă este că Biserica nu este percepută de acești alegători ca o instituție politică obișnuită, chiar dacă are evident și un rol public. Ea funcționează mai degrabă ca reper de identitate, continuitate, comunitate și ordine. Pentru un electorat care simte că lumea se schimbă prea repede, că statul nu livrează, că elitele sunt corupte sau distante, biserica poate părea una dintre puținele instituții care rămân recognoscibile și stabile.

Bogdan Voicu: În plus, Biserica oferă și opțiunea respingerii schimbării și a unor soluții simple, în care alb și negru sunt alternative unice, nealterate de nuanțe de gri sau de opțiuni multicolore. Cu alte cuvinte, Biserica propune soluții simple unice, pe înțelesul tuturor, care nu își bat capul cu diversitatea sau varietatea. Astfel de soluții atrag simpatiile unui elector mai tradiționalist, mai dornic să i se ofere o cale bătută, nu un răspuns rațional, modern, la provocările societății și ale dorinței de mai bine.

Mircea Comșa: Desigur, asta nu înseamnă că toți votanții AUR sunt religioși în același fel sau că votul lor este determinat direct de Biserică. Relația este statistică și trebuie interpretată prudent. Dar ea se potrivește cu literatura despre partidele populiste radicale din Europa Centrală și de Est, unde religia funcționează adesea mai mult ca marker de apartenență națională și culturală decât ca simplă practică spirituală. În cazul AUR, mesajele despre familie, națiune, credință și suveranitate se leagă foarte ușor de această nevoie de stabilitate. 

– Este lupta împotriva corupției liantul care unește conjunctural o parte din electoratul AUR cu cel al USR?
Mircea Comșa: Da, poate fi un liant conjunctural, dar nu cred că este un liant profund. AUR și USR au în comun o critică a „sistemului”, a partidelor tradiționale și a corupției. Pentru o parte a electoratului, PSD și PNL au ajuns să fie percepute ca expresii ale aceluiași aranjament de putere. Din acest punct de vedere, anticorupția poate crea o zonă comună de nemulțumire.

Diferența este că sensul politic al anticorupției nu este același. În cazul USR, tema anticorupției a fost legată de stat de drept, reformă instituțională, justiție independentă și integrare europeană. În cazul AUR, tema anticorupției este integrată într-un discurs mai larg de tip populist: elitele corupte au trădat poporul, sistemul trebuie înlocuit, iar soluția vine din întoarcerea la națiune, suveranitate și ordine morală. Aceleași cuvinte pot ascunde deci proiecte politice foarte diferite.

Bogdan Voicu: Pe de altă parte, elementul comun al abordării ideologice a celor două soluții politice – AUR și USR – este unul dublu: poziționarea antielită, element central al oricărei mișcări populiste; oferta unor soluții salvatoare, unice, intransigente, propuse ca alternative la modelul social existent.

Mircea Comșa: Altfel, studiul nostru arată că votanții AUR menționează mai frecvent frica de corupție, dar în același timp au profiluri valorice foarte diferite de electoratul liberal-reformist asociat, de obicei, cu USR: mai puțină încredere în democrația liberală, mai puțină teamă de Rusia sau de izolarea internațională, mai multă apropiere de Biserică și de valori tradiționaliste. 

– Cum ar putea fi recâștigat acest electorat de către partidele care nu recurg la teme electorale populiste?
Mircea Comșa: Aș înclina să cred că în contextul românesc, lupta e deja pierdută. AUR are deja un nucleu electoral puternic, bazat pe valori precum identitate, conservatorism și suveranism, care este foarte greu de recuperat de către partidele tradiționale. Desigur, există și un segment de protest, mai volatil, care a ajuns la AUR pentru că nu mai găsea altă formă credibilă de opoziție. AUR poate pierde acest tip de electorat, dar e puțin probabil ca el să se reorienteze spre PSD și/sau PNL.

Partidele nonpopuliste trebuie să trateze serios problemele reale pe care AUR le exploatează, precum: neîncrederea în stat, instituții și partidele tradiționale, corupția, sentimentul de abandon, dificultățile economice sau calitatea slabă a serviciilor publice.

A doua condiție este credibilitatea. Oamenii care votează antisistem nu se întorc la partidele clasice doar pentru că li se spune că populismul este periculos. Se întorc dacă văd rezultate concrete și dacă percep o diferență reală între cei care guvernează și cei care se declară alternativă. Asta înseamnă servicii publice funcționale, investiții vizibile în comunități, administrație locală corectă, transparență în folosirea banilor publici și comunicare constantă, nu doar în campanie.

A treia condiție este respectul politic. Mulți alegători AUR nu se consideră extremiști, ci oameni care au fost ignorați și care au avut mult mai puțin de câștigat comparativ cu alții (cel puțin la nivel de percepție). Dacă sunt tratați ca o masă irațională, reacția probabilă este defensivă și votul se întărește.

Bogdan Voicu: O alternativă ar fi o guvernare AUR care să eșueze. Desigur, aceasta ar prezenta riscul unui eșec cu consecințe grave. Sau ar putea să rezulte într-o guvernare de succes, ceea ce ar conduce la o permanentizare a prezenței AUR la vârful spectrului politic, după modelul observat deja în Ungaria, Cehia, Slovacia, Austria ș.a.m.d.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro