Raluca Moianu, detalii despre noul partener, la 5 ani de la moartea soțului. „Se înțelege cam cum trebuie să fie bărbatul de lângă mine”

Comentează

Raluca Moianu, în vârstă de 53 de ani, și-a pierdut soțul în urmă cu 5 ani, pe Marius Ancuța, iar acum, aceasta a luat o decizie importantă cu privire la viața ei personală, Mai mult, fiica ei de 18 ani o susține și este de acord cu alegerile mamei sale.

Vedeta spune că dacă și-ar face o nouă relație, Mara o va înțelege foarte bine și nu se va opune.

„Mara mea are 18 ani acum, este o domnișoară în toată firea. Se pregătește să intre la facultate. Pot comunica orice cu ea și nu avem problemele. Probabil că orice viitor partener o să fie lângă mine, Mara o să fie de acord.

Dar eu nu caut un bărbat în mod special, am spus doar că sunt deschisă spre a avea o relație și dacă Dumnezeu vrea asta eu nu o să mă opun”, a declarat Raluca Moianu, într-un interviu pentru Click!

Întrebată despre cum și-ar dori să fie noul partener, Raluca Moianu nu s-a sfiit să detalieze.

„Îmi doresc ca viitorul bărbat care o să fie lângă mine să fie un gentleman, mai exact să fie un bărbat educat, să am ce să comunic cu el și să rezonăm. Eu sunt iubitoare de teatru, de spectacole de balet, deci se înțelege cam cum trebuie să fie bărbatul de lângă mine”, a mai declarat Raluca Moianu.

Decizia luată de fiica Ralucăi Moianu

La începutul acestui an, Raluca Moianu a fost invitată la emisiunea „La Măruță”, unde a vorbit despre iubire și iertare. Fosta prezentatoare TV a spus ce decizie a luat fiica sa, Mara, cu privire la viitorul ei.

Mara, fiica Ralucăi Moianu, a împlinit pe 15 ianuarie vârsta de 18 ani. Fosta prezentatoare, care a făcut istorie cu emisiunea „Iartă-mă”, a povestit în emisiunea „La Măruță” ce planuri are fiica sa. Tânăra își dorește să devină magistrat și să nu părăsească țara. Majoratul și l-a petrecut cu prietenele sale.

„A făcut 18 ani. O puștoaică iubită. A sărbătorit cu prietenele. E un copil deosebit, pentru că e foarte puternică, e o fată care știe ce vrea. Își dorește să fie magistrat și să rămână în țară. E genul care vrea să fie ordine”, a povestit Raluca Moianu în platoul emisiunii „La Măruță”, relatează unica.ro.
Mara nu vrea să urmeze o facultate în străinătate, așa cum aleg mulți tineri, ci vrea să îi fie în continuare alături mamei sale.

„Nu vrea să plece. Eu sunt foarte fericită, dar sigur că, dacă ar fi vrut să plece, eu aș fi făcut orice efort ca ea să plece. Eu o susțin în tot ce își dorește. Până la urmă eu nu trăiesc viața ei, sunt alegerile ei și eu trebuie doar să-i fiu alături, să o sprijin, nu am de ce să mă amestec într-un fel. Fiica mea nu este mondenă, nu vrea să apară.

Vrea să facă Drept. Deocamdată învață de rupe și sper să intre la buget, așa visez eu. Acum să vedem. Important e să fim sănătoși, să fie pace, să fie liniște, să avem numai evenimente frumoase și să ne bucurăm unii de alții”, spunea recent fosta prezentatoare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
8 oct.
Marco Rubio a plecat de la Atena cu un acord de 4 miliarde de dolari. Ce s-au angajat să cumpere grecii
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
8 oct.
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
8 oct.
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește