„iUmor – Alege comedia” sezonul 16 aduce, și în cel de-al treilea episod al noului sezon, în fața juraților și a telespectatorilor, numere și momente artistice spectaculoase, de la 20.00, la Antena 1 şi pe AntenaPLAY.

Vladyslav Kryvonogov, un magician originar din Ucraina, a prezentat, alături de partenera sa, Alona Prasolova, un număr de magie de excepție în platoul iUmor, care a ridicat cei patru jurați în picioare. Cei doi artiști i-au impresionat pe toți cei din sală cu numărul lor, dar și cu energia și carisma de care au dat dovadă.

„A fost un adevărat film artistic ceea ce am văzut pe scenă, o poveste extraordinară!”, a mărturisit Delia, în vreme ce Cheloo, impresionat, a declarat: „Apreciez munca de o viață și oamenii care au grijă cu ce se prezintă pe scenă. În același timp, trebuie să recunosc că întotdeauna mi-a plăcut muzica de circ întunecat”. 

Vladyslav_Kryvonogov_iUmor_3Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

Întregul moment, despre care Cătălin Bordea a dezvăluit: „Am mai văzut numere de magie în emisiunea asta, dar e prima data când am piele de găină! Este genul ăla de număr la care nu ai cum să nu te ridici de pe scaun, eu am rămas mut și ăsta este unul dintre motivele pentru care mă bucur că sunt la emisiunea asta, ca să pot vedea asemenea momente live!”, va putea fi urmărit duminică seara, începând cu ora 20:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY.

Donald Trump ar fi fost recrutat de KGB în 1987, susține un fost șef KGB, care confirmă aceeași informație dezvăluită acum 4 ani de un alt ofițer KGB
Recomandări
Donald Trump ar fi fost recrutat de KGB în 1987, susține un fost șef KGB, care confirmă aceeași informație dezvăluită acum 4 ani de un alt ofițer KGB

Cine sunt jurații de la iUmor 2024, sezonul 16

La masa juriului se află în acest sezon Delia Matache, Cheloo, Cosmin Natanticu, dar și Cătălin Bordea. Cei patru jurați sunt pregătiți să vadă ce momente au mai pregătit concurenții pentru noul sezon.

„Noul sezon iUmor vine cu o premieră, se va alege un Președinte al emisiunii, deja ne-am depus candidatura: trebuie să venim cu tot felul de argumente, eu, Delia, Bordea și Cheloo, de ce fiecare ar fi cel mai potrivit, iar telespectatorii trebuie să voteze. Până la acest moment, am descoperit concurenți senzaţionali din toate categoriile, de la oameni din teatru și tiktok-eri, până la stand-upperi internaționali, așa că se anunță un sezon plin de diversitate. Avem toate ingredientele pentru un sezon extraordinar!”, dezvăluie Cosmin Natanticu.

Ce schimbări au avut loc la iUmor 2024, sezonul 16 

Sezonul 16 de la iUmor se filmează într-o nouă locație. Cuza, gazda show-ului de la Antena 1, a anunțat: „Misiunea mea și a lui Emi, în calitate de prezentatori, va fi una mult mai intensă în acest nou sezon, pentru că vom fi paznicii urnei de vot, iar noi vom fi responsabili cu buna desfășurare a voturilor”.

Care este premiul de la  iUmor 2024

Cătunul cu 20 de locuitori din Transilvania situat pe un masiv de sare. Scos din izolare prin asfaltarea drumului și o bază de agrement de 3 milioane de euro
Recomandări
Cătunul cu 20 de locuitori din Transilvania situat pe un masiv de sare. Scos din izolare prin asfaltarea drumului și o bază de agrement de 3 milioane de euro

Câștigătorul show-ului de comedie iUmor primește un premiu de 20.000 de euro.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

Aura1   •   01.03.2024, 04:30

Interesant cât de impresionat a fost juriul...

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Bun găsit, oameni buni. M-am despuiat în zăpadă”. Mircea Badea s-a dezbrăcat și s-a filmat în zăpadă, ironizându-le pe Cristela Georgescu și pe Anca Alexandrescu. Ce mesaj le-a transmis prezentatorul TV din mijlocul nămeților
Unica.ro

Când credeam că s-a aflat aproape tot despre Călin Georgescu, ce a ieșit abia acum la iveală i-a surprins chiar și pe mulți dintre susținătorii lui. Uluitor despre ce este vorba, de fapt: ”Multe din...”
Viva.ro

Primul copil i-a murit în brațe. ”S-a uitat în ochii mei ca și cum mi-ar fi spus să o las să se ducă... I-au făcut o injecție în inimă, degeaba...”. Dar Lavinia MILOȘOVICI și soțul au mers mai departe: au acum doi copii frumoși! Și ei se iubesc de copii. Cine este soțul campioanei noastre, care a ”însemnat-o” încă de când avea 6 ani
Libertateapentrufemei.ro

Reacții dure după arborarea steagurilor Rusiei și SUA la protestul lui Călin Georgescu. „Păi nu mai sunt suveraniști?”
Adevarul.ro
Reacții dure după arborarea steagurilor Rusiei și SUA la protestul lui Călin Georgescu. „Păi nu mai sunt suveraniști?”
Este vestea momentului în showbiz! Vedeta și iubitul ei s-au logodit. Cum a decurs cererea în căsătorie: "O surpriză..."
Elle.ro
Este vestea momentului în showbiz! Vedeta și iubitul ei s-au logodit. Cum a decurs cererea în căsătorie: "O surpriză..."
Wow, E SUPERBĂ!! Ce mare și frumoasă s-a făcut fiica Elenei Udrea! Eva Maria s-a schimbat enorm de când a fost văzută ultima dată cu mama ei, înainte de a intra la închisoare / FOTO
Unica.ro
Wow, E SUPERBĂ!! Ce mare și frumoasă s-a făcut fiica Elenei Udrea! Eva Maria s-a schimbat enorm de când a fost văzută ultima dată cu mama ei, înainte de a intra la închisoare / FOTO
"Spartan îl fac!" O mamă şi-a băgat bebeluşul într-o cadă plină cu zăpadă, pentru un clip pe TikTok
Observatornews.ro
"Spartan îl fac!" O mamă şi-a băgat bebeluşul într-o cadă plină cu zăpadă, pentru un clip pe TikTok
Horoscop 23 februarie 2025. Taurii au șansa de a contura un stil de viață care să se apropie mult mai mult de ceea ce-și doresc dintotdeauna
HOROSCOP
Horoscop 23 februarie 2025. Taurii au șansa de a contura un stil de viață care să se apropie mult mai mult de ceea ce-și doresc dintotdeauna

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI