Reality show-ul soților Pastramă a fost scos din grila de programe de la Antena Stars. După ce s-a spus că motivul ar fi lipsa audienței, Brigitte face primele declarații și infirmă zvonurile.
„Noi am avut un contract valabil până la sfârșitul anului. Din mai multe motive nu am mai dorit să-l prelungim. Inițial, a fost un contract de probă pentru anul 2020, iar, pentru că audiența a fost foarte mare, am semnat un contract pe un an întreg. Dar, din mai multe motive, eu am specificat de-a lungul acestei perioade că nu doresc să prelungesc acest contract.
Contractul a fost respectat până la capăt, așa cum a fost semnat, cu toate clauzele stipulate, dar noi nu ne-am mai dorit să mai continuăm. Nu am fost scoși din grilă!”, a dezvăluit Brigitte Pastramă pentru Cancan.
„A fost destul de obositor, iar reality acesta implica toată familia. Se filma la mine acasă, la business-urile mele. Pe lângă asta, și din punct de vedere material, din cauza problemelor pe care le are Florin, banii pe care-i primea el erau luați de un birou de executori judecătorești și rămâneau foarte puțini bani.
Dar am muncit foarte mult, nu e vina lor, pentru că ei plăteau, dar banii nu ajungeau la sursă și atunci am căzut de acord cu trustul să continuăm cât este contractul și atât”, a mai adăugat Brigitte.