România are încă şanse să participe la Eurovision 2012. Demersurile pentru desfăşurarea selecţiei naţionale ar putea începe doar după ce va fi aprobat bugetul pentru organizarea ediţiei din acest an. Dan Manoliu spune că a confirmat participarea României din timp (încă din 24 noiembrie, termenul limită fiind 25 noiembrie) şi că ar fi timp pentru organizarea selecţiei naţionale a concursului Eurovision. Însă, conform normelor interne ale TVR, orice sumă mai mare de 30 000 de euro trebuie aprobată de conducere.
”Am confimat la EBU participarea pe 24 noiembrie, termenul limită fiind 25 noiembrie. Aşteptăm să se aprobe bugetul… Este timp pentru organizarea selecţiei naţionale! Pe 19 martie trebuie să anunţăm EBU care esre reprezentantul României din acest an”, spune Dan Manoliu, şeful delegaţiei României la Eurovision din acest an.
Acesta mai spune că taxa pe care trebuie să o plătească TVR la EBU este de 120 000 euro. De asemenea, el a recunoscut că TVR şi-ar fi dorit ca Inna să-şi înscrie participarea la selecţia naţională.
”A fost o discuţie cu Roton, ne-am exprimat dorinţa ca Inna să se înscrie în concurs, dar, dat fiind programul, ea nu va face faţă, din pricina concertelor pe care le are”, spune Manoliu.
Întrebat ce trebuie făcut ca România să facă impresie la Eurovision şi mai ales cum ar putea câştiga vreodată Eurovision-ul, Manoliu a declarat: ”Indiferent ce crede lumea, România a făcut în fiecare an o impresie bună în toţi aceşti ani, chiar dacă s-a clasat pe locul 19 sau 41, spre exemplu. Avem o cotă bună… În privinţa locului 1, am fost aproape de el de 3 ori în ultimii 10 ani, în 2005, 2006 şi anul trecut cu Paula şi Ovi, destul de mult după părerea mea, în cei 12 ani de participare. Nu ne-am făcut de râs…”, mai spune Manoliu.
În privinţa promovării pentru ediţia aceasta, Manoliu mizează pe promovarea făcută pe internet. Manoliu şi-ar fi dorit ca şi România să aibă un buget mai mare. ”Ţara organizatoare a avut avut în anii trecuţi bugete imense, de câteva miloane de euro. Anul trecut au avut un buget de peste 2 milioane de euro. Îmi amintesc că şi la ediţia din 2009 de la Moscova, repezentanta Azerbaijan avea reclamă la toate staţiile de metrou”, încheie Manol
O româncă ar putea reprezenta Ungaria la Eurovision
Annamari Dancs se numără printre cei 20 de artişti care vor concura în cadrul selecţiei naţionale a Eurovision Ungaria. Cele Semifinalele acesteia au loc pe 28 ianuarie şi 4 februarie, urmând ca finala să aibă loc pe 11 februarie, transmisă şi ea în direct de M1 şi Duna World. Atunci va afla şi românca noastră dacă va reprezenta Ungaria în perioada 22-26 mai la Baku. Annamari Dancs (de mai bine de un an artista Teatrului de Operetă din Budapesta) s-a prezentat la preselecţie cu o compoziţie proprie intitulată ”Feel”. Interpreta are în palmares Premiul de Popularitate la Cerbul de aur 2008. De asemenea ea a trecut de preselecţia din România în 2010 cu melodia A-Ha, dar a preferat să răspundă invitaţiei Teatrului de Operetă Ion Dacian din Bucureşti de a juca în două operete celebre – Sylvia şi Contesa Maritza.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_60d845a97af9e6cbcd088faba65879fb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6285e2444d2f8049b19e2b7e119d0946.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_def53d6b93e339aaa215b16a9bccb621.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_5e724e0ff76f16d8946155d1b71673f4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_33074488844080666639e95aa6ef7da8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_bcac34d5c4739deefe08945566a79139.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_9374097d90f210e8fd18f3d23cc8ad3f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_040b645029d4b08961b33bc0307bc997.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_470dcc65778cc5b50b804af164a65502.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_d907f9232c014b7c23fefd5fe2d44f7c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_58ef3bf9a644a46cb395c45ab83c1c3e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_ae356a6825598031981d15f258b7c2c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_d4ebef803de89e4b8d090df3b631ddc7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_dea2a7460a5bfd0b5a406453007aeb66.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_cdc405878774fb05c48bf5542371db33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_b3389d9d2cf2b469e6ab46aff3ef60c3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_5dacf3edf24b1d45ec6ef615b0e55810.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_2af6aed466af5f0891ebc3d160269896.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_7f0eabcb78392c5f745a0dbf7c0a001f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_47ec807809b5395ddab1c5af42f61fe4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_ecf54e876535490c8ff4179d3532ac9f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_91a1d1b47025798b265b5edfde1a47fa.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_59ef1d81e01efdeb9f27dec26912e095.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_993e915f975d822ea95296d231b1d48b.png)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/foto-bun-sigla-35-ajuta-copiii-1-3.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/monica-belciug-si-alfredo-pacetti-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/satoshi-republica-moldova-eurovision-2026-3-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/reprezentantul-israelului-a-urcat-pe-scena-eurovision-2026-4-1.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_3a1a20f44ba8e8103bb43ba4df0cdc56.png)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_dc94c9bfc034e06195bbd6e822f7adf7.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e4919706ecd771b5d1767e84e9c68c5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_b16d8f56b7dd8450b9c3c37d03345cb9.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/nicusor-dan-inaintea-consultarilor-nu-fac-experimente--scenariul-cu-premierul-tehnocrat-are-sanse--ce-spune-despre-varianta-bolojan-e1778587484550.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/irineu-darau.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/copil-familie-mama-tata-nou-nascut.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/hantavirus-test-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/bancnote-dolari-5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/mv-hondius-nava-de-croaziera-cu-focarul-de-hantavirus.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/spitalul-de-boli-infectioase-din-craiova.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-tacamurile-de-inox-prind-puncte-de-rugina-in-masina-de-spalat-vase.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/burete-de-vase.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/tillandsia-planta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ce-inseamna-cand-visezi-zid.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/compania-nationala-a-uraniului-romaero-si-societatea-de-administrare-active-feroviare--geminigeneratedimage-copy-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/presedintele-nicusor-dan-conferinta-palatul-cotroceni-22-aprilie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/cristian-tudor-popescu-si-a-enervat-cititorii-dupa-ce-a-spus-ca-nicusor-dan-este-prost-si-inapoiat-mintal-e1772831843707.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/galerie-robesti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/curs-leu--foto-dumitru-angelescu.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cluj-romania-scaled-e1776156452203.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-dinal-trump-board-of-peace-sua--foto-facebook-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/consiliul-concurentei-banner-cladire.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.