Actrița Rona Hartner a venit pentru prima oară la TV cu iubitul francez, Herve. Vedeta a făcut dezvăluiri despre povestea ei de dragoste.
Rona Hartner este mai fericită ca niciodată alături de iubitul ei, un francez pe nume Herve.
Actrița a fost prezentă, alături de actualul ei partener, la emisiunea pe care Teo Trandafir o moderează la postul de televiziune Kanal D.
Vedeta a făcut dezvăluiri despre povestea ei de dragoste. Cei doi s-au cunoscut în luna aprilie a acestui an, însă nu au întreținut relații intime, preferând ca acest lucru să se întâmple după ce se vor căsători, anul viitor.
Herve este muzician - profesor de jazz, dj de muzică religioasă și face gospel electro.
"Ne iubim foarte tare. Din ce în ce mai tare. E un foc de artificii care nu se mai termină...Noi nu trăim o relaţie. Suntem caşti, puri până la nuntă. E important să ne cunoaştem, restul va veni de la sine.Ne cunoaştem din aprilie şi ne căsătorim la anul, în aprilie. Am vrea să facem nunta pe Coasta de Azur, pe o peninsulă pe care m-a dus", a declarat Rona Hartner, potrivit wowbiz.ro.
"El are un copil din prima căsătorie. Eu am o fetiţă. Mi-aş dori mult să adoptăm, în Franţa nu e o problemă. Dacă o să facem un copil după căsătorie, foarte bine. Dacă nu, aş vrea să adoptăm. E complicat să adopţi ca mamă singură", a mai spus actrița.