Luminiţa Anghel, Andrei Tudor, Liana Stanciu, Lucian Ștefan, Bogdan Păun, Liviu Elekes, Bogdan Pavlică, Dan Manoliu și Gabriel Scîrlet formează juriul Eurovision România 2021 care a ales, anul acesta, piesa României la Eurovision.

Cu o bogată experiență în industria muzicală și TV, cei nouă jurați au decis care a fost melodia pe care Roxen o va interpreta pe scena de la Rotterdam.

Este vorba despre piese  „Amnesia”, interpretată impecabil de Roxen, una dintre cele mai apreciate artiste din România.

Piesa „Amnesia” dă voce stărilor și sentimentelor lui Roxen din ultima perioadă.

Este o melodie despre oameni, iubire și voință și dă voce fiecărei persoane care nu a fost auzită până acum, la fel cum reiese și din textul din încheierea ei: „For every scream that was not heard”.

Eurovision 2021. Roxen merge la Rotterdam cu piesa „Amnesia”

„Amnesia” are un mesaj plin de emoție, iar ritmul ei dă curaj și puterea de a merge mai departe și a depăși orice obstacol sau frică.

„Pentru mine, ultimul an a fost unul plin, din toate punctele de vedere, cu momente bune și mai puțin bune, însă ceea ce contează este că am avut câteva proiecte care m-au bucurat nespus.

Piesa Amnesia este una extrem de personală, cuprinde toate aceste sentimente pe care le-am trăit în ultima perioadă și le dă voce. O simt aproape de mine, mă reprezintă, iar sufletul meu și trăirile mele se regăsesc în ea.

Le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine în tot acest timp și m-au susținut necondiționat. Vă iubesc și așteptam cu nerăbdare să împărtășesc cu voi această piesă minunată”, a declarat Roxen.

Eurovision 2021. Cum se va desfășura concursul de la Rotterdam

Organizatorii Eurovision Song Contest 2021 au în vedere ca reprezentanţii celor 41 de ţări înscrise să participe „live” la competiţia de la Rotterdam, stabilită pentru luna mai, informează News.ro, care citează BBC.

maxresdefaultIcon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 2

Organizatorii ESC au precizat că este necesar ca artiştii să călătorească în Olanda pentru concurs. „Nu este o călătorie de vacanţă, este chiar o muncă ce trebuie făcută”, a declarat Martin Osterdahl, directorul Eurovision 2021, pentru BBC. 

Directorul Eurovision 2021 a subliniat că cele mai recente planuri au fost făcute după discuţii între organizatorii Eurovision şi ai altor evenimente live internaţionale.

„Am fost în legătură strânsă cu organizatorii unor evenimente precum Formula 1, turnee de tenis, asociaţii de golf şi am avut de învăţat din cele mai bune experienţe. Ne-am comparat planurile cu cele ale ION (Internaţional Olympic Committee)”, a mai spus Martin Osterdahl.

Citeşte şi:

ENEL l-a prins pe patronul cimitirului ilegal că fură curent, dar șeful Gărzii de Mediu Tulcea le-a cerut să nu-l întrerupă: „Obiectiv de interes național”!

Ce cred eu că s-a întâmplat cu adevărat pe 10 august 2018. Mesaj pentru cei revoltați de închiderea dosarului

STUDIU | Nu doar că vaccinul e recomandat celor care au făcut COVID, dar ei dezvoltă cei mai mulți anticorpi. La ce valori au ajuns

A fost vedetă în anii 1980, iar acum a ajuns să doarmă de 4 ani într-un cimitir: „Muncești toată viața și agoniseala îți dispare în câteva clipe”
PARTENERI - GSP.RO
A fost vedetă în anii 1980, iar acum a ajuns să doarmă de 4 ani într-un cimitir: „Muncești toată viața și agoniseala îți dispare în câteva clipe”
Medicul Adrian Marinescu, adevărul halucinant despre reinfectările cu covid-19 după vaccinare
Playtech.ro
Medicul Adrian Marinescu, adevărul halucinant despre reinfectările cu covid-19 după vaccinare
Război în lumea clanurilor din Timişoara. Un interlop jură răzbunare duşmanilor cu pistolul în mână: ”Pe mine nu mă omorâţi, bă!”
Observatornews.ro
Război în lumea clanurilor din Timişoara. Un interlop jură răzbunare duşmanilor cu pistolul în mână: ”Pe mine nu mă omorâţi, bă!”
Horoscop 21 aprilie 2021. Săgetătorii au multe îndoieli și griji legate de muncă, dar și de starea de sănătate
HOROSCOP
Horoscop 21 aprilie 2021. Săgetătorii au multe îndoieli și griji legate de muncă, dar și de starea de sănătate
Ce și-a scris pe mână fostul polițist Derek Chauvin înainte să fie dus în arest. FOTO
Știrileprotv.ro
Ce și-a scris pe mână fostul polițist Derek Chauvin înainte să fie dus în arest. FOTO
Josnic! Tânăra a primit 60.000 de euro pentru partida de amor filmată cu bărbatul celebru al ţării: "M-am simţit umilită". El e idolul naţiunii
Telekomsport
Josnic! Tânăra a primit 60.000 de euro pentru partida de amor filmată cu bărbatul celebru al ţării: "M-am simţit umilită". El e idolul naţiunii
(Publicitate) Ce vor să știe românii despre negocierea cu banca
PUBLICITATE
(Publicitate) Ce vor să știe românii despre negocierea cu banca