Trupul neînsuflețit al Cristinei Stamate a fost depus marți la Teatrul Constantin Tănase din București, acolo unde artista a activat ani de zile și care a fost cea de-a doua casă pentru ea.
Despre Cristina Stamate, care a murit luni la spitalul Floreasca din Capitală, s-a spus că a rămas singură și nu mai are rude care să se ocupe de funeralii.
Cu toate acestea, marți, 28 noiembrie 2017, la căpătâiul vedetei a venit o persoană din familie.
Actorul Alexandru Arșinel a explicat că este vorba despre una dintre nepoatele legendarei actrițe de revistă. Aceasta a ajuns astăzi în București. Cristina Stamate mai are un frate în țară, însă acesta este foarte grav bolnav.
„Nu ştiu dacă a murit sigură. Dacă vă referiţi la ceva simbolic. Era înconjurată de mulţi simpatizanţi, admiratori…
Au venit rudele, nepoata. Ea nu are nicio vină că a rămas fără rude. Au dispărut, fratele din Israel a murit, fratele de aici este grav bolnav, are o nepoată în Israel şi o nepoată care a venit aici… Suntem o echipă, suntem toţi colegi, ne întâlnim pe scenă, în viaţă…”, a declarat Alexandru Arşinel.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_07015caba2bf85553b058b0ed8be349a.jpg)
Cine a fost Cristina Stamate
Cristina Stamate s-a născut pe 8 februarie 1946, la București. De-a lungul carierei, vedeta a avut sute de roluri, cupletele sale la Teatrul Tănase bucurând generații după generați de spectatori care abia așteptau să o vadă pe scenă.
Devenită actriță de comedie, Cristina Stamate mărturisea că a vrut să se facă medic, apoi avocat, dar n-a fost să fie. A jucat ani de zile pe scena teatrului de Revistă Constantin Tănase, glumele ei și chipul extrem de expresiv ajungând rapid la sufletele spectatorilor.
De asemenea, actrița a făcut rolurile remarcabile și în cinematografie, printre filmele sale de succes numărându-se „Grăbește-te încet”, din anul 1981, și „Secretul lui Bachus”, realizat în anul 1984.
Cristina Stamate a fost căsătorită, timp de 11 ani, cu Dan Ivănescu. S-a măritat virgină, iar ulterior nu și-a mai refăcut viața alături de alt bărbat.
Cristina Stamate a murit luni dimineață, 27 noiembrie, pe patul unui spital de la Floreasca, acolo unde era internată de câteva zile. Avea 71 de ani, iar în ultii ani suferea de probleme grave la inimă. Cristina Stamate s-a stins la numai o zi după înmormântarea celei care i-a fost colegă și foarte bună prietenă, Stela Popescu. Trupul neînsuflețit al Cristinei Stamate este depus la Teatrul Constantin Tănase din Capitală, iar înmormântarea va avea loc miercuri, la Cimitirul Bellu din Capitală.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_d62ad65ec19e75178fb06c8fea313507.jpg)
FOTO: Vlad Chirea
Citește și: Iubirea neîmpărtășită a Cristinei Stamate. A fost îndrăgostită de Ștefan Bănică Senior
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_708457dc46d466abcdbae731c3facf42.jpg)

:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_aae83c123a36bd4f2eec842f1bd6e3f2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_0fe43a86e0f12b61945a431d5c578369.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_32c0715bc817180437d66c0217b08391.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_8e61901a7bf67c823694585886026127.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_04c6095ae82cb1dd70d147bcc065c641.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_0d74d3754878b5d5117d911fb9052f5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_a55fd97a1e93d2a996678a78f2e0a17e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_d53e647239cde99ef72862e5086b73f6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_34730a94a5462de3ea17eb17455b72bc.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.