Cei doi s-au cunoscut pe platourile de filmare de la „Dansează printre stele” şi de atunci au început să îşi trăiască povestea de dragostea. Anul trecut, Sandra Izbașa și Petrișor Ruge s-au despărțit. Dar după câteva luni de separare, s-au împăcat și par mai fericiți ca niciodată.

Sunteti cu ochii pe Antena 1? Votati Sandra la 1313, va multumim si va pupam!

A post shared by Petrișor Ruge (@petrisorruge) on

Mai mult, cuplul nu se mai ascunde de ochii publicului. De Paști, cei doi au fost la munte împreună, acolo unde au sărbătorit și ziua de naștere a dansatorului care a împlinit 31 de ani.

După vacanță, Sandra a dat o petrecere surpriză în cinstea iubitului ei. Reacția lui Petrișor a fost incredibilă, bucurându-se vizibil că se află în mijlocul prietenilor. Surpriza a fost filmată și postată pe pagina de socializare a dansatorului.

 

Chiar dacă apropiații se așteptau să existe o nuntă, ei bine, cei doi nu au încă planuri în acest sens. La începutul acestui an, Sandra a declarat pentru Libertatea că nu  se gândește la căsătorie.


EXCLUSIV/Băieții de la Proconsul, între mâncare și biserică. Dragoș, liderul trupei, organizează un grătar la care se dezbate …Apocalipsa


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.