Scrisoarea actriței Nuami Dinescu pentru Cristina Țopescu. „Tu erai mereu dispusă să ierți”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Moartea Cristinei Țopescu a întristat multe vedete de televiziune, Nuami Dinescu fiind, însă, de-a dreptul dărâmată de această veste. Poate și pentru că aveau o relație mai apropiate și chiar se întâlniseră cu doar câteva zile înainte ca tragedia să se producă.
Nuami a acceptat să scrie o scrisoare bunei sale prietene, în numărul de februarie al Revistei VIVA!. Cuvintele actriței sunt extrem de emoționante.
„Cristina mea dragă,
Ceva din mine nu mă lasă să cred, nu mă lasă să pricep, să-mi însușesc gândul că nu mai ești. Mintea mea refuză cu o îndârjire și o încăpățânare pe care nu i-o știam, refuză să priceapă șocul din ultimele zile, deși am stat acolo, lângă sicriul ăla înconjurat de multe flori albe, deși m-am întâlnit cu prietene de ale tale desfigurate de atâta plâns.
Mă uit ca proasta la materiale repostate cu tine, la interviuri cu tine. Normal, acum că nu mai ești, descoperă toți cine erai și cum erai, dar tu știi, așa a fost mereu lumea, am mai vorbit noi, eu eram mai furioasă pe ipocrizia lor mai mult decât tine.
Am în piept ceva ca o piatră care nu se dă dusă de acolo, Cristina. Stă acolo și așteaptă pesemne să mă trezesc și să zic: „Vai, ce urât am visat!. Eventual, să mă suni când ai tu timp sau când vrei să filmăm ceva, ori să vorbim că ai o idee și să mă întrebi: „Ce faci, fetiță? Ai treabă?.
Vezi tu, Cristina, când îmi ziceai „fetiță, așa mă și simțeam. O fetiță care e prietenă cu o fată tare deșteaptă și bună, și blândă, o fată care are încredere în mine să-mi spună lucruri personale pe care nu le spui ușor nimănui și orele alea, petrecute în mașină, în drum spre metroul din Pipera sau la vreun spectacol erau atât de pline, atât de intense…
„Fetiță, dacă nu ai treabă, vreau să mergem…. „Mergem unde vrei, Cristina. O singură dată ți-am zis că nu vreau să am de-a face cu niște persoane, ți-am spus de ce, ai înțeles și nu ai insistat.
Eu sunt mai colțoasă, tu erai mereu dispusă să ierți, să stai de vorbă cu o răbdare infinită și să-i explici unui om, indiferent că era vorba de politică sau de căței, că nu e bine cum gândește și că nimic nu e așa cum crede el, că ar fi bine să se mai intereseze, să aibă mai multă informație.
Nu știu dacă eu am fost prietena ta, dar tu ai fost Prietena mea. Mereu.
Din 2009, când au început ani destul de grei și pentru mine, tu știi, aveai ochii în lacrimi când îți povesteam cât de greu îmi atârnă Tanța de gât, că mereu trebuie să demonstrez și că apoi, când oamenii veneau și îmi spuneau tot felul de lucruri, surprinși de cât pot și ce pot, îmi stătea pe buze să le spun:
„Păcat că v-a luat atâta, dar nu ziceam nimic, ziceam: „Mulțumesc! și atât. Și tu, după un moment din ăsta, când se termina proiectul, îmi ziceai: „Hai că poate se leagă lucrurile mai departe și te liniștești!.
Nu ne-am liniștit deloc în ultimii ani, nici eu și nici tu. Lumea e mereu dispusă să te pună la colț pentru lucruri pe care nu le înțelege și cei care s-au uitat mereu ca la o ciudată la tine azi nu recunosc nimic, spun doar despre tine că erai o mare iubitoare de animale. Am ajuns să detest expresia asta, sună de parcă oamenii ți-ar fi fost indiferenți, ca și cum nu te-ai fi luptat niciodată pentru oamenii care erau, ca și animalele, fără apărare sau fără șanse.
Nu există un om cu educația ta, cu inteligența ta, cu bunătatea ta, cu blândețea ta, nu există o persoană cu un statut de persoană publică în România care să se fi zbătut și luptat pentru sufletele lipsite de apărare așa cum ai făcut tu. Nu există.
Asumat, de la început și până la sfârșit. Și mintea mea nu vrea să priceapă că eu te-am pierdut, că noi te-am pierdut, că animalele și-au pierdut cel mai puternic și cel mai curajos și mai demn protector pe care l-au avut, acum nici nu mai am pe cine să sun și măcar să întreb: „Putem face ceva? (…)”, este o parte din scrisoarea lui Nuami Dinescu, pentru Cristina Țopescu.
