Celebrul actor Sean Connery a împlinit astăzi 80 de ani şi mărturiseşte că nu va mai urca niciodată pe un platou de filmare. Starul spune că zilele lui de actorie au luat sfârşit, dar nu şi viaţa pentru că iubeşte să trăiască.
"În iunie am participat la Festivalul de Film de la Edinburgh şi apoi am călătorit în sudul Franţei. În acea perioadă am realizat că sunt slăbit din punct de vedere fizic, aşa că mi-am zis să o las mai uşor", a spus Sean Connery pentru Daily Record.
Deşi este unul dintre cei mai mari actori de la Hollywood şi are în palmares un premiu Oscar, Connery crede că a venit timpul să se retragă.
"Nu cred că o să mai joc vreodată. Am o mulţime de amintiri minunate, dar acele zile au luat sfârşit", a spus acesta.