Peste aproximativ o lună, pe 2 februarie, miniseria „Pam și Tommy” va putea fi urmărită pe o platformă de streaming. În cele 8 episoade, actorul Sebastian Stan îl interpretează pe starul rock Tommy Lee, care a fost căsătorit cu Pamela Anderson timp de 3 ani, notează protv.ro.

Partenera actorului român din film este actrița britanică Lily James. Despre acest proiect, Sebastian Stan spune că a fost nevoit să treacă printr-o adevărată transformare pentru a arăta ca fostul soț al Pamelei Anderson. „Tommy arată într-un fel anume, aşa că a trebuit să țin regim ca să slăbesc.

A trebuit să mănânc după un program strict. Am avut chiar și perioade când nu trebuia să mănânc nimic. Ieșeam la alergat și încercam să fac 20.000 de pași în fiecare zi. Cam ăsta a fost programul meu timp de 4 luni”, a declarat actorul.

În miniserie, Sebastian Stan este plin de tatuaje, dar se știe că în viața reală actorul român nu are niciunul. „Nu am niciun tatuaj pe corp. Numai ideea de a fi acoperit complet de tatuaje mi-a dat o stare de neliniște”, a mai declarat el.

20 de ani de discursuri împotriva „asistaților” social. Un student român la Cambridge a cercetat cine sunt politicienii și partidele care au atacat oamenii vulnerabili ca să mobilizeze electoratul
Recomandări
20 de ani de discursuri împotriva „asistaților” social. Un student român la Cambridge a cercetat cine sunt politicienii și partidele care au atacat oamenii vulnerabili ca să mobilizeze electoratul
Hulu a publié la première photo de Sebastian Stan et Lily James dans les rôles de Tommy Lee et de Pamela AndersonIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

A plecat din România când avea opt ani

Sebastian împreună cu mama sa, Georgeta Orlovschi, s-au stabilit pentru o vreme în Viena, unde Georgeta a fost angajată ca pianistă. La 14 ani, Stan s-a mutat în New York, Statele Unite, unde trăiește și astăzi. „Câțiva ani, până la vreo 16-17 ani, am simțit multă rușine, multă frică să spun că sunt român”, a recunoscut Stan. „Acum sunt un român mândru”, a adăugat el.

Sebastian Stan a jucat alături de actori ca Natalie Portman, Mila Kunis și Vincent Cassel, în „Black Swan”, Chris Evans, Scarlett Johansson, Samuel L. Jackson, în trilogia „Căpitanul America”, dar și cu Matt Damon în „Marțianul”, film cu șapte nominalizări la Oscar, sau cu Nicole Kidman în „Capcana”.

Nu a lipsit nici din seriale, precum „Gossip Girl”, „Once Upon a Time”, dar și „Political Animals”. Actorul a fost nominalizat pentru „cel mai bun actor în rol secundar” în filmul „I, Tonya!”, în cadrul Globurilor de Aur. A lucrat de două ori cu directorul Jonathan Demme, câștigătorul Premiului Academiei Americane de Film, o dată în „Rachel Getting Married” (2008) și încă o dată în „Ricki and the Flash” (2015).

Foto: Hepta, Instagram

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Topul celor mai mari pensii speciale din România. Cine câștigă 50.000 de lei
Playtech.ro
Topul celor mai mari pensii speciale din România. Cine câștigă 50.000 de lei
Ce iubită milionară și-a găsit Irinel Columbeanu. Nu este deloc tinerică precum fostele partenere: 'Dragoste la prima vedere'
Viva.ro
Ce iubită milionară și-a găsit Irinel Columbeanu. Nu este deloc tinerică precum fostele partenere: 'Dragoste la prima vedere'
Află mai multe despre ediția limitată de rețete italienești de la Trenta Pizza
PUBLICITATE
Află mai multe despre ediția limitată de rețete italienești de la Trenta Pizza
Când începe Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel 2023. Care sunt zilele cu dezlegare la Pește
FANATIK.RO
Când începe Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel 2023. Care sunt zilele cu dezlegare la Pește
„Trebuie să ne așteptăm la replici”. Cutremurul de marți seară din Crișana, surprins în imagini
Știrileprotv.ro
„Trebuie să ne așteptăm la replici”. Cutremurul de marți seară din Crișana, surprins în imagini
"Ai dormit cu mortul în casă şi n-ai ştiut?" Filmul unei crime care s-a vrut perfectă. Cum justifică mama Anei dispariţia copilei în faţa colegilor de muncă
Observatornews.ro
"Ai dormit cu mortul în casă şi n-ai ştiut?" Filmul unei crime care s-a vrut perfectă. Cum justifică mama Anei dispariţia copilei în faţa colegilor de muncă
BREAKING NEWS | Promovarea a adus încă doi acţionari la Dinamo! Conducerea a confirmat că vor investi: "Au făcut business în România"
Orangesport.ro
BREAKING NEWS | Promovarea a adus încă doi acţionari la Dinamo! Conducerea a confirmat că vor investi: "Au făcut business în România"
Ce probleme de sănătate are Andreea Esca la 50 de ani! Vedeta Pro Tv a ajuns pe mâna medicilor
Unica.ro
Ce probleme de sănătate are Andreea Esca la 50 de ani! Vedeta Pro Tv a ajuns pe mâna medicilor
Horoscop 8 iunie 2023. Capricornii ar fi bine să aleagă să fie ei cei cumsecade astăzi și abia apoi să ceară ceva de la apropiați
HOROSCOP
Horoscop 8 iunie 2023. Capricornii ar fi bine să aleagă să fie ei cei cumsecade astăzi și abia apoi să ceară ceva de la apropiați