Era un om pasionat: a fost corespondent de război în Europa, i-au plăcut vânătoarea, pescuitul şi schiul şi a murit din cauza unei depresii pe care adus-o pe picioare mult timp! El scria cam aşa:

“Scriitorul adevărat este un om singur. Şi, pe măsura ce creste în ochii celorlalti, se cufunda tot mai mult în singurătate. Iar dacă este suficient de bun, în fiecare zi e nevoit să se confrunte cu eternitatea sau cu absenţa ei. pentru un scriitor adevărat, fiecare carte e un nou început, o nouă încercare de a atinge ceva care rămână mereu de neatins. Misiunea lui este de a merge pe cai care n-au mai fost umblate sau de a izbuti acolo unde altii au dat gres.

Dar să scrii literatură nu înseamnă doar sa spui cu alte cuvinte ceea ce deja s-a spus-tocmai că au existat mari scriitori ai trecutului, noi, cei de astazi, suntem nevoiţi să mergem mai departe decat am fi crezut vreodată că putem ajunge, sa iesim in larg, pana cand ramanem cu totul singuri, lipsiti de orice sprijin.”

Aşa zicea Hemingway şi asta îmi aduce aminte de un tip cu totul special din Delta, de la Sfantu Gheorghe, care, dupa ce am mers în mare până nu s-a mai văzut pământul, s-a întors spre mine şi mi-a zis: ‘Şerbănică în sfârşit suntem liber!'”
Sursă: serbanhuidu.ro

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.