Invitat în emisiunea lui Cătălin Măruță, actorul care a jucat, printre altele, în „Clanul” și în „Vlad” a dezvăluit că nu se aștepta să vadă o astfel de știre despre el. Mai mult decât atât, el a precizat că este despărțit de soție de aproximativ doi ani, iar recent s-a încheiat oficial și divorțul.

Silviu Mircescu s-a despărțit de soție în urmă cu doi ani

„Nu fac atât de bine. În lumea în care trăiesc eu… Eu sunt așa, mai bun la suflet, și îmi văd de treaba mea. Și sunt de părere că unele subiecte, mai ales cele personale, nu trebuie neapărat spuse în public. Dar aș vrea să încep această poveste cu faptul că sunt divorțat. Separat de doi ani și recent, de ceva timp, divorțat cu acte în regulă, la tribunal. A existat această separare de mama copilului meu, pe care o respect și cu care avem o relație sănătoasă în ceea ce privește copilul. Pentru că avem custodie comună și pentru că Tony nu trebuie să simtă această separare. Suntem foarte ok din punctul ăsta de vedere”, a spus Silviu Mircescu în emisiunea de la PRO TV.

Apoi, actorul a spus că informațiile care au apărut în presa tabloidă nu au nicio treabă cu realitatea și că este pentru prima dată când a citit știri false despre el.

Iulia Pârlea nu are o relație cu Silviu Mircescu

„Iată că mai apar și alte chestii în viață. E prima dată când citesc despre mine lucruri care n-au treabă cu realitatea. Am înțeles și multă lume din jurul meu, și le mulțumesc celor care sunt alături de mine, mi-au zis că ar trebui să nu privesc chiar atât de dramatic. Eu nu mai dorm de joi. M-a afectat foarte tare chestia asta și mă afectează în continuare, pentru că nu suport, în primul și în primul rând, faptul că nu este adevărat.

Nu zic că sunt un om perfect, nu zic că sunt pâinea lui Dumnezeu, nu zic că sunt ușă de biserică. Fiecare om greșește, fiecare om are probleme. N-a fost o perioadă sănătoasă și frumoasă pentru mine în momentul în care am divorțat, pentru că nu este atât de ușor. Și a fost pentru prima oară când am trecut prin așa ceva și n-am știut cum să manageriez aceste chestii. Și am făcut greșeli, că e normal să se întâmple, dar, sub nicio formă, Iulia, colega noastră, nu are nicio legătură cu mine. Asta să se înțeleagă de la bun început. Iulia Pârlea, da, nu are nicio legătură. Și îmi pare rău”, a adăugat actorul.

Actorul nu are o nouă iubită de patru luni

Silviu Mircescu a insistat apoi că nu a existat nicio idilă cu Iulia Pârlea și că între el și prezentatoarea de la PRO TV nu este nicio relație. În plus, el a dezvăluit că de patru luni are o nouă relație și că iubita lui l-a avertizat că ar trebui să iasă public și să spună că a divorțat.

iulia parlea (2)Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 24

„Nu m-a întrebat nimeni dacă sunt divorțat, ce se întâmplă cu viața mea… Eu trăiesc într-o lume a mea, în care eu sunt mai bun. Cu siguranță suntem doi oameni destul de maturi, care putem să vorbim deschis despre chestia asta. Mai ales că nu aveam de ce să ascundem, dacă era adevărat. Adică nu cred că ar fi trebuit să ne ascundem după colț. Chiar nu avem nicio legătură. Suntem colegi, ne știm de atâta timp. Îmi pare rău… Măcar dacă eram sunat să spun că nu sunt căsătorit.

Nu este adevărat. Îmi pare rău că s-a ajuns la această telenovelă în care nu mi-am dorit niciodată să joc. Învăț și din experiența asta. Vreau să punctez că sunt într-o relație, am pe cineva de patru luni de zile. O persoană de la care învăț foarte multe și care m-a avertizat că ar trebui să spun public că sunt divorțat, pentru că s-ar putea să fie folosit împotriva mea. Iar eu, care sunt de părere că nu toate lucrurile trebuie spuse în public… Viața personală e viața personală și nu știu dacă interesează pe cineva că am divorțat sau ce se întâmplă cu viața mea. Iubita mea e brunetă, am pus la un moment dat o poză cu ea de la spate. Nu sunt singur și nu am fost dat afară din casă. Nu există așa ceva. Îmi pare rău că s-a ajuns la treaba asta. Eu trec peste, sunt focusat pe ce am de făcut, pe copil, în primul și în primul rând. Face 5 ani pe 20 octombrie, s-a făcut băiat mare. Sunt divorțat! Cu Iulia nu am nicio treabă”, a mai afirmat Silviu Mircescu.

„Iulia Pârlea nu are nicio treabă cu Silviu Mircescu”, a spus și Cătălin Măruță, pentru a fi sigur că publicul de acasă înțelege că între actor și prezentatoare nu există nicio relație.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.