Simona Florescu, fosta soție a marelui artist Ion Dichiseanu, a fost una dintre cele mai de succes cântărețe din țara noastră în anii de dinainte de Revoluția din 1989.
Simona Florescu, în vârstă de 50 de ani, era invitată la numeroase concerte, spectacole și festivaluri, inclusiv în străinătate.
Artista a participat în anul 1985 la un festival care a avut loc la Dresda, în Germania.
Simona Florescu a făcut publice actele pe care le-a primit atunci și suma de bani cu care a fost recompensată la acea vreme de către nemți. este vorba de o sumă mare pentru acele vremuri, respectiv 1.600 de mărci germane.
„Cam așa se întamplă…cauți ceva anume și îți apare în cale altceva. Așa am dat eu peste amintiri din adolescența mea. După Trofeul Mamaia obținut în 1985, am participat împreună cu Paul Ciuci Compact și formația în cea mai frumoasă formulă, Ion Cristinoiu și Octavian Ursulescu, la Festivalul Șlagărelor de la Dresda 1985, cu șlagărul Ne mai vedem și mâine.
Primeam acolo scrisori de la admiratori și cam asta a fost remunerația mea atunci. Minunate vremuri”, a afirmat Simona Florescu.
Citește și: REPORTAJ/ Tunelul secret uitat de vreme prin care plecau de la Casino Sinaia bogații cu averi fabuloase – VIDEO
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/3/04/9fd41ce13682583dbc33b44c6f378df4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/3/02/f62ba2cb0cc60224f7f257f1b24c9c03.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/3/04/479fb4c9eadd15971fa61d2481d0566b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/3/04/444afe414b0e0fd94ed77b1cd7213899.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/3/04/3ecb348d67e032f26474f933caa71cf8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2020/10/12/457facc4ee8a88c9c6b1aca421389ae4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/3/04/7c33aee2f9d5e41ca7d34f53068bc778.jpg)