La doar câteva săptămâni de la moartea regretatului cântăreț pop, bărbatul susține, potrivit unor documente legale, că mama lui, Marsha Henson, a făcut sex neprotejat cu Prince în iulie 1976, într-un hotel din Kansas, iar artistul este tatăl lui. Acesta a cerut în instanță să i se facă testul ADN pentru a dovedi acest lucru și își cere dreptul la avere. Informații despre Carlin au apărut în presa internațională, încă de săptămâna trecută, însă identitatea lui nu fusese făcută publică până astăzi când tânărul a scris pe site-ul lui că este singurul fiu al megastarului. Acesta se află în închisoare pentru deținere ilegală de arme.

copil prince
Heir Hunters International, firma care se ocupă de averea superstarului, a confirmat că anchetează cazul unui bărbat, precizând că tânărul are un caz foarte puternic.
Protagonistul hitului „Purple rain”, care a fost găsit fără suflare pe 21 aprilie în casa sa din Mineapolis în urma unei supradoze de droguri, nu a lăsat nici un testament, iar averea sa de 300.000.000 de dolari ar trebui împărțită rudelor apropiate.

Citește și: A apărut un „copil din flori” al lui Prince! Acesta își cere dreptul la averea de 300.000.000$ a starului

Foto: Facebook

„L-au arestat pe Adrian Cristea, stau polițiștii cu armele pe el!” » Momente incredibile pe aeroport: „You're very stupid, very stupid”
PARTENERI - GSP.RO
„L-au arestat pe Adrian Cristea, stau polițiștii cu armele pe el!” » Momente incredibile pe aeroport: „You're very stupid, very stupid”
Kamara rupe tăcerea despre iubita lui Reghecampf: “Cea mai mare ruşine pentru o femeie”
Playtech.ro
Kamara rupe tăcerea despre iubita lui Reghecampf: “Cea mai mare ruşine pentru o femeie”
ANIMAŢIE GRAFICĂ. Patru jandarmi au intrat cu maşina într-o groapă nesemnalizată, apoi au vrut să ascundă ruşinea
Observatornews.ro
ANIMAŢIE GRAFICĂ. Patru jandarmi au intrat cu maşina într-o groapă nesemnalizată, apoi au vrut să ascundă ruşinea
Horoscop 30 noiembrie 2021. Scorpionii se concentrează prea mult pe ceea ce nu știu, pe ce nu pot afla și se consumă degeaba
HOROSCOP
Horoscop 30 noiembrie 2021. Scorpionii se concentrează prea mult pe ceea ce nu știu, pe ce nu pot afla și se consumă degeaba
A doua țară care închide complet granițele pentru străini. Accesul le va fi interzis total
Știrileprotv.ro
A doua țară care închide complet granițele pentru străini. Accesul le va fi interzis total
Lovitură cruntă primită de Anamaria Prodan. La aşa ceva chiar nu se aştepta. Primele declaraţii
Telekomsport
Lovitură cruntă primită de Anamaria Prodan. La aşa ceva chiar nu se aştepta. Primele declaraţii
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie