În semifinala a doua au concurat, în afară de România, reprezentanții următoarelor țări: Bulgaria, Azerbaidjan, Luxemburg, Cehia, Armenia, Elveția, Cipru, Letonia, Danemarca, Australia, Ucraina, Albania, Malta și Norvegia.

Pe scena de la Viena au urcat, pentru momente speciale, și reprezentanții Franței, Regatului Unit și Austriei, țări deja calificate direct în marea finală Eurovision Song Contest 2026.

Reprezentanții României au urcat pe scena de la Viena cu piesa „Choke Me”, într-un moment scenic complet reconstruit pentru etapa internațională a competiției: un concept cinematic și intens emoțional, construit în jurul ideii de luptă interioară, vulnerabilitate și depășirea propriilor limite.

Smaranda Vornicu, bucuroasă înainte de finală

„Alexandra Căpitănescu și băieții au reușit, în seara aceasta, să transforme un proiect muzical românesc într-un succes care a ajuns la oameni din toată Europa. Suntem profund recunoscători tuturor celor care cred în ei, îi susțin și fac parte din această poveste. Ne bucură enorm că atât de mulți oameni au rezonat cu energia, sinceritatea și emoția pe care le-au dus pe scena Eurovision”, a spus Smaranda Vornicu, șefa delegației României la Eurovision Song Contest 2026.

„Energia publicului din sală a fost copleșitoare, am văzut foarte mulți români prezenți cu steaguri. Le mulțumim pentru susținere”, a adăugat Victor Rebenciuc, responsabil media din partea Universal Music România la Eurovision Song Contest 2026.

Alexandra Căpitănescu și trupa sa vor intra în concurs în marea finală Eurovision Song Contest 2026 cu numărul 24.

Alexandra Căpitănescu la Eurovision Song Contest 2026 | Foto: Vlad PredaIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 19

Finala Eurovision Song Contest 2026 va avea loc sâmbătă, 16 mai, la Viena, și va fi transmisă în direct de TVR 1 și online, pe platforma TVR+, începând cu ora 22.00. Concursul muzical poate fi urmărit și online pe platforma oficială Eurovision, dar și pe servicii de streaming precum YouTube, unde show-urile sunt difuzate live la nivel global.

Finaliștii Eurovision 2026

Iată mai jos cine sunt cei 25 de finaliști de la Eurovision Song Contest 2026, în ordinea în care vor intra în concurs pe 16 mai:

Soren Torpegaard Lund (Danemarca) – „For vi gar hjem”
Sarah Engels (Germania) – „Fire”
Noam Bettan (Israel) – „Michelle”
Essyla (Belgia) – „Dancing on the Ice”
Alis (Albania) – „Nan”
Akylas (Grecia) – „Ferto”
Leleka (Ucraina) – „Ridnym”
Delta Goodrem (Australia) – „Eclipse”
Lavina (Serbia) – „Kraj Mene”
Aidan (Malta) – „Bella”
Daniel Zizka (Cehia) – „Crossroads”
DARA (Bulgaria) – „Bangaranga”
Lelek (Croația) – „Andromeda”
Look Mum No Computer (Marea Britanie) – „Eins, Zwei, Drei”
Monroe (Franța) – „Regarde”
Satoshi (Republica Moldova) – „Viva Moldova”
Linda Lampenius & Pete Parkkonen (Finlanda) – „Liekinheitin”
Alicja (Polonia) – „Pray”
Lion Ceccah (Lituania) – „Solo Quiero Mas”
Felicia (Suedia) – „My System”
Antigoni (Cipru) – „Jalla”
Sal Da Vinci (Italia) – „Per sempre si”
Jonas Lovv (Norvegia) – „Ya Ya Ya”
Alexandra Căpitănescu (România) – „Choke Me”
Cosmo (Austria) – „Tanzschein”

România, 5% șanse să câștige Eurovision 2026

Finlanda (Linda Lampenius & Pete Parkkonen – „Liekinheitin”) este favorită să pună mâna pe marele trofeu, cu o cotă situată între 1,67 și 1,92, ceea ce s-a întâmplat în continuare nu mai arată la fel. A doua șansă să câștige Eurovision Song Contest 2026 o are, înainte de finala din Viena, Australia (Delta Goodrem – „Eclipse”), cota acestei țări fiind situată între 4,5 și 6,2. Apoi, a treia șansă o are Grecia (Akylas – „Ferto”), cu o cotă situată între 6,5 și 15. Pe locul patru, potrivit caselor de pariuri, s-ar putea situa Israel (Noam Bettan – „Michelle”), care are o cotă situată între 10 și 15.

Potrivit informațiilor apărute pe internet, Alexandra Căpitănescu și piesa „Choke Me” situează România pe locul 5 în topul cotelor de la pariuri, înainte de finala din Austria. Cota României este situată între 13 și 22.

Ca și șanse de câștig, topul arată în felul următor: Finlanda (43%), Australia (15%), Grecia (8%), Israel (7%) și România (5%).

Cine este Alexandra Căpitănescu

Alexandra Căpitănescu este câștigătoarea Selecției Naționale Eurovision 2026 și una dintre cele mai vizibile voci ale noii generații de artiști români. Publicul larg a cunoscut-o în anul 2023, când a câștigat „Vocea României” după un parcurs care a convins atât juriul, cât și publicul.

Absolventă a Facultății de Fizică și, în prezent, studentă la master în fizică medicală, Alexandra Căpitănescu îmbină un profil academic atipic cu un parcurs artistic în plină dezvoltare, construindu-și identitatea muzicală în jurul autenticității și al expresiei directe.

După câștigarea concursului de talente, artista și-a consolidat prezența pe scena muzicală prin lansări proprii și colaborări, dezvoltând un stil care combină sensibilitatea cu o energie scenică puternică.

Piesa „Choke Me”, cu care reprezintă România la Eurovision Song Contest 2026, abordează într-un limbaj metaforic stările de presiune emoțională și blocaj interior. Titlul nu are un sens literal, ci descrie senzația de a fi copleșit de propriile gânduri, de frici sau de așteptări venite din exterior.

Mesajul piesei este unul despre conștientizare și depășire: despre momentul în care alegi să îți înfrunți vulnerabilitățile, să îți accepți limitele și să îți regăsești echilibrul. În această construcție, fragilitatea nu este ascunsă, ci devine parte din forța de a merge mai departe.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.