“Cu toții avem nevoie de încurajări, în condițiile în care totul în jurul nostru pare construit după reguli pe care nu le înțelegem. Noi credem că nimic nu este imposibil. Am lucrat cu Dorian la această piesă și am făcut-o pentru noi înșine, gândindu-ne la lupta pe care o ducem zi de zi ca să facem ceea ce ne place”, povesteste Smiley. 

 Videoclipul piesei, regizat de Iulian Moga, ilustrează perfect mesajul lui Smiley. Filmat în mai multe locații din București, videoclipul este ca un “memento despre noi și despre visurile noastre de când eram copii”, iar Dorian este cel care a avut ideea clipului, povesteste artistul.

Piesa a fost gata în trei zile, iar artistul a hotărât să o și lanseze, fără să stea pe gânduri: “Cred că este piesa pe care am scris-o cu cea mai mare ușurință, pentru că simțeam de mult timp să spun aceste lucruri. I-am dat drumul pe YouTube și imediat au urmat reacții de la oameni care s-au regăsit în versuri. Fără nici un efort sau artificiu de promovare, piesa a ajuns la cine trebuia să ajungă. Eu cred în puterea muzicii și știu că această piesă va merge mai departe”, completează Smiley.

Smiley se pregătește de turneu

După concertul de pe 2 iunie, de la Arenele Romane, Smiley începe un turneu național care va aduna peste 20.000 de oameni în toată țara. Turneul #Confesiune va începe pe 29 octombrie, la Galați și va continua pe 30 octombrie 2018 la Iași la Sala Sporturilor, 31 octombrie 2018 la Bacău, la Teatrul de vară Radu Beligan, 5 noiembrie 2018 la Brașov, la Sala Sporturilor, 7 noiembrie 2018, la Cluj-Napoca la Sala Polivalentă, 12 noiembrie 2018, la Pitești la Casa de Cultură a Sindicatelor, 13 noiembrie 2018 la Craiova la Sala Polivalentă, 14 noiembrie 2018 la Târgu Jiu în Sala Sporturilor, 15 noiembrie 2018 la Timișoara, în Sala Sporturilor Olimpia și se încheie pe 18 noiembrie 2018, la Constanța, la Casă de Cultură a Sindicatelor.

Citește și

Șoc! Omul lui Putin a dispărut pe furiș de pe lista speakerilor de la IAA, după ce Libertatea a dezvăluit că este avocatul legilor antigay din Rusia și că evenimentul e finanțat din bani publici!

 

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.