Asistenta emisiunii “Un show păcătos” (Antena 1) s-a lăudat de mai multe ori că a avut peste 44 de bărbaţi şi glumeşte frecvent pe această temă. Astfel, când Corneliu Vadim Tudor, invitat în platou, a întrebato dacă îşi susţine declaraţia, diva a chicotit: “Au fost mult mai mulţi!”.
Cazul ei excepţional a intrat în atenţia medicilor de specialitate, care au fost şocaţi de recordul tinerei. Conf. dr. Vasile Niţescu, sexologul cu cea mai vastă experienţă din România, s-a abţinut să judece performanţa brunetei, dar, prin intermediul Libertăţii, îi transmite să o lase mai uşor cu bărbaţii.
“Contactele sexuale cu mulţi bărbaţi prezintă un risc major de a contracta virusul hepatic B şi C, sifilis, herpes sau chiar HIV. Nu e exclus ca ea să fi luat HPV, co-factor pentru cancerul de col. Infecţiile apar şi după un contact sexual oral sau anal, nu doar vaginal”, explică dr. Niţescu. Şi Daniela ar mai putea avea o problemă. Din cauza nopţilor pierdute, a petrecerilor “udate” cu alcool, orice femeie “se trece” mai repede. “Orice exces poate duce la o îmbătrânire rapidă şi nedorită”, subliniază sexologul.
← Cartea conf. dr. Vasile Niţescu a apărut la Editura Academiei Române şi este o premieră în România
În cazul în care nu foloseşte prezervativul şi continuă să schimbe bărbaţii ca pe şosete, Daniela Crudu s-ar putea trezi că nu mai poate avea copii. “Un lucru mai puţin ştiut este că femeile secretă anticorpi pentru sperma partenerilor. Când organismul e obligat să producă aceşti agenţi pentru «sămânţa» multor bărbaţi, apare un fel de imunitate, care scade fertilitatea. Aşa se explică de ce multe prostituate nu rămân gravide, chiar dacă fac sex neprotejat”, ne-a declarat conf. dr. Vasile Niţescu, autorul volumului “Sexologie clinică”, publicat recent la Editura Academiei Române.