Miley Cyrus a susţinut un concert la Verizon Center din Washington. Show-ul făcut de cea pe care, pînă nu demult, fanii o ştiau drept „Hannah Montana”, a fost unul mai mult decât incendiar.
Spectacolul a fost plin de erotism dus la extrem, artista apărând îmbrăcată în costume foarte sumare, dansând lasciv şi pozând în ipostaze care mai de care mai provocatoare.
La un moment dat, Miley Cyrus a apărut pe scenă costumată într-un body negru cu roşu, care însă nu a avantajat-o. Deşi nu se poate mândri cu un posterior apetisant, blonda se încăpăţânează să-şi expună fundul în body. De la spate, imaginea pe care Miley a oferit-o celor prezenţi la concert nu a fost tocmai una care să atragă priviri admirative, cu atât mai mult cu cât chiloţii îi intraseră în fund.
Şi de parcă asta nu ar fi fost de ajuns, Miley a ridicat picioarele în aer, s-a sucit, a dansat lasciv cu una dintre dansatoarele ei, şi a pozat în ipostaze extrem de provocatoare, expunându-şi posteriorul în toate poziţiile.
După ce s-a schimbat într-un body de culoare albă, Miley Cyrus a încins spiritele dansând şi lovindu-se singură peste fund. Mai apoi, a stat în poziţii incitante, lăsându-se pălmuită peste posterior de una dintre invitatele ei pe scenă.
Spectacolul oferit de Miley Cyrus a fost unul grotesc. Cu toate că a încercat să fie cât mai sexy pe scenă, Miley a neglijat un amănunt important. Deşi s-a îmbrăcat în costume sumare, vedeta nu s-a epilat cum trebuie, în lumina reflectoarelor văzându-i-se firele de păr de pe picioare.
FOTO: HEPTA