Totul a pornit de la una dintre probele de la „Asia Express”. Misiunea  a fost ca toți participanții, pe perechi, să vândă 3 pietre semiprețioase turiștilor din India. În momentul în care au ales, pe rând, pietrele, Ruby s-a uitat mai mult la cantitate, nu la calitate, iar iubitul ei a încercat să îi spună că nu a ales ce trebuia.

Tensiune între Rubi și iubitul ei la Asia Express. Ce cuvinte grele i-a adresat artista lui Bogdan

„Nu mi-ai făcut tu nicio piatră cadou.  Mi-a făcut o dată cadou o piatră, una de pe jos. Eu mă pricep la pietre de dat în cap. Mă doare în p***, eu vreau cartofi prăjiți cu brânză. Atâta oftică că am luat cele mai proaste pietre. Mă doare în p*** de pietre”, a spus nervoasă Ruby.

Filmările pentru cel de-al doilea sezon „Asia Express‘, cel mai dur reality show de aventură difuzat în România, au loc anul acesta în Sri Lanka şi India. 9 perechi de vedete sunt hotărâte să străbată Drumul Elefantului pentru a ajunge la premiul de 30.000 de Euro şi pentru a trăi experienţa vieţii lor. Fiecare pereche are la dispoziţie un Euro pe zi şi trebui să îşi găsească singuri mâncare, cazare şi transport.

Citește și

Bucureștiul se află în topul celor mai poluate orașe din Europa! Doar localitățile industriale din Rusia și Ucraina ne depășesc

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.