„Inspiraţia pentru crearea unei bijuteriii Kabbalah vine întotdeauna din ţara de origine a acestei culturi, din Israel, ţara sfântă care te inspiră şi te ajută să-ţi găseşti menirea” spune Thea.
„Bijuteria pentru Kate, este o combinaţie îndrăzneaţă de clasic şi nouveaux, de perle naturale, argint şi aur, dar şi o piatră care este surpriză, o piatră pe care nu am mai folosit-o până acum în bijuteriile mele şi care se asortează cu nuanţa pietrei inelului de logodnă primit de Kate. Braţara pentru William va fi de celebră inspiraţie a culorii roşii cu simboluri kabbalistice creştine, modelul este masculin, iar mesajele selectate cumulează energie pentru tot ceea ce va dori el să facă” a mai spus Thea.
„În colecţia pe care o voi lansa în 3 mai se vor regăsi motivele şi mesajele pe care le-am realizat pentru cei doi prinţi ai Marii Britanii, voi folosi şi pietrele, iar noutatea este că mă adresez ambelor sexe. Pana acum am avut bijuterii create pentru femei. Pentru bărbaţi am fabricat special şi selectiv, bijuterii cu mesaje Kabballah, şi îi amintesc aici pe Cătălin Botezatu, Paul Young şi aţi câtiva prieteni”.

Cadoul de nuntă va fi înamânat până pe 29 aprilie din partea creatoarei şi a Comunitătii Evreeşti din Arad şi va cuprinde şi o scrisoare de dedicaţie unde Thea va preciza traducerea mesajelor Kabbalah.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.